La televiziunile particulare, cu nu prea mulți ani în urmă, cînd era angajat vreun reporter care nu se pricepea la nimic, pila cuiva de nerefuzat, îl/o trimiteau șefii la cultură. Externiștii erau puși să vîneze fapte diverse de prin lume, din alea cu cai matematicieni și cîini pianiști, de pus la sfîrșitul jurnalelor, încît meseria asta pe care o înveți în ani de zile s-a transformat într-o anexă a cronicilor de modă și a rubricilor de scandal. Asta se cunoaște acum, cînd pe la televiziuni auzi tot felul de prăpăstii debitate din prostie de improvizatorii pricepuți la toate, care te bagă în ceață cu idioțeniile lor.
Mai nasol e cînd vreun general în rezervă e invitat să-și dea cu părerea despre ceea ce se întîmplă în Ucraina și începe să bată cîmpii. Campion de la distanță e fostul ministru liberal al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, care cînd s-au prăbușit un MiG și elicopterul trimis să-l caute a început să vorbească despre undele electromagnetice rusești cărora le-au căzut victime piloții. Condamnat cu suspendare în dosarul „Case pentru generali“, probabil că Dobrițoiu a început să aibă năzăreli după atîta stres. O fi ajuns Dobrițoiu general în timp de pace, dar tot e greu de înghițit ideea că unul ca ăsta a avut pe mînă armata patriei.
Pînă de curînd, politicianul român mai avea o urmă de sfială față de cultură. De cînd cu de-alde Bulai și alți neisprăviți, partidele s-au vaccinat și de asta. PNL-ul, cel puțin, pare să-și fi făcut și doza booster. Și-a trimis oamenii cărora nu mai avea ce sinecuri să le dea să se ocupe de soarta filialelor din străinătate ale ICR-ului. Unul dintre ei, Cezar Preda – pe care-l știam mai cu bun-simț – n-a vrut să fie director plin, s-a mulțumit cu funcția de adjunct al ICR-ului din Paris, fiindcă se pricepe la management. Mai precis, a manageriat gunoaiele din Buzău. Acum se duce să deretice cultura română la Paris. Celălalt, Victor Paul Dobre, s-a ocupat de mai multe chestii ca liberal (în măsura în care 88% din parlamentarii noștri se ocupă de ceva!), numai de cultură nu. La 70 de ani, Dobre își va face debutul cultural la Lisabona. Nu vorbește portugheza, n-are contacte în Portugalia, dar dacă partidul a vrut să-l miluiască astfel, putea să refuze? Disciplinatul liberal se sacrifică. Îi și vezi pe amîndoi încurcînd lumea cu gravitate și plîngîndu-i-se farului de București, Liviu Jicman, altă podoabă dăruită de liberali culturii române, de ignoranța invitaților care nu știu ce-i aia o țeavă de bronz și cred că țolul e un obiect de îmbrăcăminte mai sighinaș.
Din ciclul „Mai_ e_ state…unde sa ne facem de ras?”
Acesta este un articol bun. Dar cine este de vina caca rica tura Bulai este în Parlament?