Lupta inegală pentru șefia PDL se apropie de final. Blaga e paralizat de dosarele care l-ar putea lovi și se ghemuiește la pămînt ori de cîte ori raza de la Cotroceni mătură partidul, ca ochiul lui Sauron.
Elena Udrea a cîștigat atît de mult teren, încît acum are loc să-și îngroape în el toți adversarii. Pedeliștii din aripa Blaga încep să rupă rîndurile, iar Stănișoară va fi urmat curînd de alții. Alde Flutur și Cezar Preda izbucnesc în plîns pe la petreceri și trec în secret, ștergîndu-și mucii, de partea învingătoarei. Pentru învinși, Elena Udrea e pregătită să nu arate milă. Răzbunarea e stabilită de la Palat, iar numărul victimelor e încrustat pe paharul de Chivas. Cuvîntul de ordine e teroarea, și ea a început să bîntuie și printre aliații reformatori conduși de Monica Macovei. Din această revoluție, supraviețuitorii își vor aminti doar ghilotina.
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013
Asa-i trebuie buldogului, daca la referendum s-a dat peste cap sa-si salveze stapinul. El nu stia ca pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti?
Bine spus ŞOAPTE.
Va fi Macovei, astea cu Udrea sunt jocuri de glezne făcute ca să bage băţul printre gard şi să-i facă pe unii şi pe alţii să vadă roşu în faţa ochilor şi să-şi piardă uzul raţiunii (vorba lui Nenea Iancu). Părerea mea….