Osman Pasvantoglu avea încă ambii ochi cînd a pus la cale mazilirea binefăcătorului său, domnitorul Nicolae Mavrogheni. Nu i-a păsat de situația înfloritoareîn care se afla, de foloasele bănești, militare și pornografice pe care le trăgea din slujba de șef al arnăuților domnești. Nu i-a păsat nici de îndemnurile pacifiste ce răzbăteau din poezia amicului său, Rigas Feraios, aciuat și el la curtea din București. Osman își căuta o nișă în istorie și pipăia prin întuneric cu iataganul. Temperamentul său de cuțitar liric l-a aruncat în brațele gărzii palatului și, de aici, în brațele călăului, pe o platformă special amenajată în strada Lipscani. Dar, în ultima clipă, cînd barda își începuse coborîrea newtoniană spre grumazul acestui bosniac lacom și nebun, istoria a scos un suspin salvator prin gura poetului Feraios, care a strigat „Opriți!“ și a fluturat o hîrtie cu pecetea curții. Sacul de galbeni, poezia și poate chiar artele homosexuale l-au smuls pe Osman Pasvantoglu din ghearele lui Nicolae Mavrogheni și i-au dat posibilitatea de a deveni bandit în sudul Dunării.
Din 1789 și pînă cînd Iancu Jianu îi va scoate un ochi, în secolul următor, Pasvantoglu poate fi descris, fără abuz de limbaj, drept teroarea Balcanilor. Începe modest, cu o mînă de dezertori turci și una de mercenari albanezi, dar armata lui se dezvoltă repede pînă la dimensiunile unei hoarde multietnice, clădită pe conceptul „jaf și groază“. Încet-încet, spahiii din Serbia și Bulgaria lasă cazărmile și se alătură cetelor pazvantiene, făcînd din pașalîcurile Porții un teritoriu unde numai săracii, urîtele și morții pot trăi fără frică. Osman are dibăcia de a-i trimite sultanului Selim, în fiecare an, un peșcheș care întrece aportul fiscului otoman. Din grătarul pe care achingiii lui Pazvante perpelesc Bosnia, Herțegovina și Bulgaria se înalță aromele unei prăjeli lucrative, iar sultanul închide ochii ca să și-i ferească de fum. La cererea lui, dublată de o triplare a contribuțiilor banditești, Osman e făcut agă de Vidin. El visează să ajungă pașă, dar pentru asta e nevoie să incendieze nu doar niște bordeie din Cadrilater, ci și un pic din mătasea verde cu semilună brodată sub care dorm regimentele lui Selim al III-lea.
135 de vizualizări
