Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

The show Musk go on

Zoom The show Musk go on

Rușii au lansat un atac cu drone asupra portului ucrainean Reni, aflat la cîțiva kilometri de Galați. Gălățenii sînt foarte indignați în fața acestui atac sîngeros. Ce-i nemulțumește pe ei e că, dacă tot voiau rușii să atace un oraș care e la cîțiva kilometri de Galați, ar fi putut foarte bine să aleagă Brăila.

Elon Musk a anunțat că vrea să renunțe la pasărea albastră care apare pe logo-ul Twitter. Probabil că e ceva personal între ei, o ceartă mai veche, altfel e greu de înțeles de ce i s-a pus pata lui Elon Musk pe pasărea aia.

O prezentatoare din Rusia cunoscută drept „păpușa lui Putin“ a cerut ca armata rusă să atace România și alte state din NATO, pentru că îi ajută pe ucraineni să-și exporte cerealele. Ăsta da semnal de alarmă pentru sănătatea lui Putin! Omul a dat în mintea copiilor, a ajuns să aibă păpuși. Ba chiar unele care-i spun să schimbe direcția războiului, să deschidă fronturi noi, să implice noi puteri militare de partea inamicului. Peste ani, cînd Putin o să fie judecat pentru crimele de război pe care le-a comis, o să poată invoca nebunia: păpușile din capul lui i-au spus ce să facă.

Incendiile care afectează insula Rhodos au făcut ca peste o mie de turiști să fie evacuați. Se pare că sînt turiștii care vizitau Grecia special în această perioadă, ca să prindă sezonul incendiilor.

Autoritățile germane au trimis sute de polițiști, veterinari, pompieri și vînători pe urmele unei presupuse leoaice care ar fi fost văzută în apropiere de Berlin. Toată desfășurarea de forțe a costat vreo 200.000 de euro pe zi, în condițiile în care pînă la urmă s-a constatat că nu era vorba de nici o leoaică, ci de un banal mistreț. Nu vreau să mă gîndesc cîți bani s-ar fi cheltuit dacă leoaica era reală.

Coreea de Nord a lansat rachete de croazieră în Marea Galbenă, între Peninsula Coreeană și China. Cel mai mult se bucură de manevra asta rachetele de croazieră, care, în sfîrșit, au scăpat de dictatura Phenianului. Se pare că de mult voiau ele să fugă din țară, dar nu era nimeni de acord să le lase libere.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta