Fostul Abator din Timișoara a fost el însuși măcelărit
Carcasa, scheletul dezolant, amintind doar prin mărime de construcția de odinioară, zace unde în șanț, pe marginea Bulevardului Eroilor de la Tisa.
Pentru Abatorul din Timișoara, sîngeroșii ani '90 au adus privatizarea și, odată cu binefacerile capitalismului, o dureroasă moarte. Nu a fost cumpărat pentru biznis, nici măcar pentru organe, ci pentru pămîntul de sub el. Tot în pămînt se zvîrcolește de ciudă și primul arhitect-șef al Timișoarei după ale cărui planuri, în 1904-1905, s-a construit Abatorul, prima construcție dintr-un număr de douăzeci de alte clădiri reprezentative pentru oraș. Casa Bruck, Liceul Piarist, Camera de Comerț și Industrie sau Hotel Timișoara se numără printre ele.
A fost nevoie de un arhitect al economiei de piață
pentru ca Abatorul să ajungă azi într-o situație jalnică. Este vorba de Ion Țiriac care, prin Țiriac Holding, a vrut să scoată în galantare din Abator, prin anii 2007-2008, un spectaculos mall. Împiedicat la acea vreme și de autorități, holding-ul nu și-a pus în aplicare opera. Alături de alți investitori spanioli, holding-ul lui Țiriac s-a văzut el însuși agățat în cîrlige de criza economică. Autorizația de construcție a mall-ului a expirat, între timp zidurile au fost măcinate de timp și nepăsare, însuși prețul terenului de sub Abator, încolțit de criză, și-a tăiat niște zerouri. În tot acest timp, locul a rămas protejat de legile țării noastre, Abatorul figurînd pe legea care protejează clădirile aflate pe lista monumentelor istorice. Din păcate, legea are o acoperire foarte mică, nereușind să treacă dincolo de birourile în care a fost concepută și abandonată.
Clădirile care constituiau tot complexul Abatorului
arată azi ca un cartier abandonat în care natura și-a făcut de cap. Construcțiile principale – halele de sacrificare, birourile, adăposturile pentru animale – adăpostesc, sub cerul liber altfel, pentru că acoperișurile au fost umflate de vînt sau de dăunătorii umani, copaci. Vii, înalți, care au crescut nu pentru a fi sacrificați, ci ca semne ale nepăsării, desfrîului tranziției și complicității. Probabil că domnul Țiriac, dacă și-ar arunca o privire de peste pișcoturile frezate, ar zîmbi hîtru văzînd aici oportunitatea organizării primei vînători indoor. Uși, geamuri, tocuri, podele, tot atîtea amintiri.
O amendă de opt mii de lei
a căzut ca un trăsnet pe umerii actualilor proprietari. Aproape 15 ani în care sălbăticia, umană deopotrivă, a lucrat în liniște se încheie acum printr-o amendă pe care Primăria ar putea s-o strîngă doar vînzînd chiștoacele de trabucuri pe care le uită în scrumiere Ion Țiriac.
Se pare că Primăria Timișoarei și reprezentanții Țiriac Holding au ajuns la un acord. Nu, nici unii, nici alții nu pot da timpul înapoi. Pînă în ianuarie, holding-ul trebuie să-și reînnoiască autorizația de construcție și să înceapă, în același timp, lucrările de conservare a Abatorului.
Ce se va întîmpla știu numai bunul Țiriac și Anobiidae, carii ce-și fac veacul în bîrnele de lemn.
