Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 10 bătăi casnice, de tabloid

Zoom Top 10 bătăi casnice, de tabloid

Nici nu se topise gheața pe care și-a pus-o Alexandra Stan la ochiul drept, că deja pe canapelele lui Măruță și Capatos era înghesuială mare. O serie de bagaboante de tabloid, la fel de celebre ca echipele de fotbal din liga a III-a, mărturiseau, cu lacrimi în ochi, că și ele au fost cîndva bătute de iubiți lor, parcă mai mult și mai cu spor decît spitalizata numită Alexandra Stan. Ne oprim la doar două exemple: Loredana Chivu, fostă asistentă a emisiunii lui Capatos, și Raluca Podea, o manechină penală. În cazul lor, bătaia a fost total inutilă, iar mărturisirea c-au încasat-o n-a făcut nici jumătate din audiența bătăi live dintre Mariana Moculescu și Marian Niculescu, unul dintre foștii ei soți. În fine, după cum știți, avem și vedete pe care nu trebuie să le cauți pe google atunci cînd citești în tabloide c-au mîncat bătaie. Pentru posteritate, le-am enumerat într-un top al celor mai bine bătute celebrități din România.

10. Simona Sensual – “Găteşte în casă, spală vase şi îmi spală ciorapii, astfel o sparg! Un capac aşa, la ureche, merge”, spunea Nicu Maharu, fostul ei domn cu bile-n penis, acum vreo trei ani. Ulterior despărțirii, Sensuala a recunoscut că o mai încasa de la Maharu, dar soft și pe merit: “Nu mă bătea pînă mă băga în spital, dar stăteam cîteva zile în casă izolată. Am o personalitate dificilă şi autoritară şi aşa am decis să mă despart.” Păi exact asta era problema: personalitatea dificilă și autoritară. Cum să nu-i dai niște bile peste ochi?

9. Oana Frigescu, fosta prezentatoare a știrilor Antenei 1, a ajuns în 2011 la tribunal, unde, cu ocazia divorțului de Andrei Badiu, am aflat cu toții cîtă bătaie a mîncat împreună cu toată lumea din familia lor: “În urma brutalizărilor la care eram supusă, am apelat la părinții mei să vină pentru a aplana situația. La vederea lor, soțul a făcut un circ monstrous, presărat din plin cu brutalizări”. Exact ca-ntr-un film minimalist românesc, mai puțin sunetul. În cazul Oanei, înclin să cred că s-a auzit bine de tot!

8. Andreea Spătaru va ramîne în analele mondenului românesc drept Miss Playboy 2005 și fostă iubită a rebarbativului Boschet, care a bătut-o de i-a sunat apa-n cap în fața obiectivului unui paparazzo de la revista Ciao! pe vremea cînd nu se purtau genul ăsta de “servite” în presa tabloidă. O hipsteriță avant la lettre, în felul ei.

7. Daniela Crudu a încasat-o de la stelistul Nilă pînă a hotărît să nu-și mai arate chiloții în emisiunea lui Capatos. Bătăile Cruduței au fost destul de creative, ea apărînd la un moment dat chiar și arsă pe mîini cu țigara, în timp ce colega ei de platou, Mădălina Pamfile, o ardea mult mai clasic, crestată cu cuțitul pe mîini de către fotbalistul Gabi Matei.

6. Ana-Maria Ferentz, o știe chiar și Gabriela Cristea, a avut trei luni grele de căsnicie cu Marcel Toader. N-a spus c-a mîncat bătaie, dar a menționat de mai multe ori că omul este violent fizic și mai ales verbal. Despre disputele conjugale extrem de violente ale celor doi, în schimb, a povestit cu lux de amănunte Mariana Calfa, o prietenă de familie. Cică solista preferată a lui Țiriac a pierdut și-o sarcină din cauza violenței lui Toader. Bănuim că n-a înjurat-o de mamă pînă a avortat spontan.

5. Dana Războiu și politicianul Ovidiu Brânzan au divorțat în 2005. Motivul invocat de cunoscuta prezentatoare TV? Tratamente violente aplicate de către soț, Ministru al Sănătății și Familiei pe atunci: palme, pumni și picioare. Să recunoaștem: un tratament foarte dur pentru un țăran nesărat pe nume Brânzan.

4. Adriana Bahmuțeanu a mărturisit cu ocazia celui mai recent divorț de Prigoană că bătăile cu pliciul n-au fost reale și că, de fapt, a fost vorba despre niște lupte clasice, corp la corp. Cu prilejul bătăii încasate de Alexandra Stan, Bahmu a simțit nevoia să puncteze că, de fapt, bătăi adevărate doar primul ei soț știa să-i dea. “Eu am avut de-a face cu un asemenea tiran. Am fugit de acasă și nu m-am mai întors”. Deci ăsta era secretul. Cu toată înclinația lui pentru certurile dese și temeinice, Prigoană n-a știut cum să procedeze. 

3. Bănică Junior o face cel mai bine. Atît de bine încît topul ăsta putea să fie, bine-merci, alcătuit doar din fostele lui iubite și soții. Ne limităm, însă, la Cristina Țopescu, singura care a avut tupeu să spună lucrurilor pe nume: “A rămas de pomină un episod în care a venit să mă ia de la televiziune şi, ca să mă convingă să mă întorc acasă – pentru că iar plecasem – ţinea un cuţit mare de bucătarie sub haină şi-mi spunea că mă omoară dacă în clipa aia nu merg cu el acasă”.

2. Larisa Drăgulescu, practic, așa a debutat în tabloide: mîncînd bătaie de la gimnastul Marian Drăgulescu. Au făcut-o din toate pozițiile, atît înainte de divorț, cît și după, Marian fiind singurul bărbat pe care Larisa se poate baza pentr-o bătaie ca la carte. Chiar mă mir că n-au rămas fightbuddies.

1.Pe Bianca Drăgușanu n-a bătut-o doar Bote, în scop promoțional, prin tabloide, ci și-un fost iubit, pe bune, acum cîțiva ani, cînd habar n-avea ce e ăla marketing: “Mă răpea, mă sechestra şi mă ducea în păduri, unde mă chinuia şi îmi spunea: urlă acum!”. Din această relație violentă, care a durat vreo doi ani, femeia a ieșit c-o tijă în picior. Pentru că omul nu și-a mai permis și silicoane, botox și liposucții.

1 comentariu

  1. #1

    si curve si proaste !!! si se mai si lauda .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

Ultimele articole
Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

  • Agentul Cu Păr

    27 mai 2024

    La un semn venit dintr-o altă galaxie, DNA a chemat la interogatoriu doi tîlhari trecuți în rezervă, Coldea și Dumbravă. Ei fac parte din lotul de clovni pe care turnătorul […]

bijuterii argint