Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 cadouri pentru omul care are deja tot

Zoom Top 3 cadouri pentru omul care are deja tot

Salut, dacă ești un român tipic, cel mai probabil n-ai cumpărat încă un cadou de Crăciun. Și dacă citești asta după Crăciun, șansele sînt destul de mici să mai cumperi vreodată. Totuși, dacă ești în criză de timp, bani și idei, uite niște sugestii de ultim moment care ar putea să-ți salveze pielea de la ignat.

Bătrîni – Se spune că cine n-are bătrîni să-și cumpere, dar de ce să-și cumpere cînd poate să-i primească cadou? Pe bune, sînt pe toate drumurile, în parc, în troleu. De Crăciunul ăsta dăruiește-le prietenilor și apropiaților un senior. Nu costă mult, majoritatea nu lasă păr și țin și după sărbători. Dacă ai inima și buzunarul deschise, poți să dăruiești chiar o pereche de bătrîni sau un întreg comitet de bloc. Experiența lor de viață poate însenina orice masă în familie, iar discuțiile interminabile despre ce-au văzut aseară la Antena 3 ajută la digestie.

Sănătate – Sănătatea-i mai bună decît toate. Ce te faci totuși dacă dai peste niște oameni care sînt deja sănătoși? Simplu, îi răpești, îi legi fedeleș și îi ameninți că le rupi picioarele, că le bagi ceapă în ochi, că le pui electrozi pe sfîrcuri, că le lași unghiile să crească foarte mult, pînă se încarnează. După aia îi eliberezi. Doar așa or să poată aprecia cum trebuie sănătatea pe care o au și de care nu s-au bucurat niciodată.

Șosete – Încă din cele mai vechi timpuri, căutătorii de cadouri se întreabă același lucru: “Ce poți să-i iei omului care le are deja pe toate?”. Răspunsul e simplu: șosete. Chiar și omul care le are deja pe toate merită să aibă picioare călduțe. În plus, o șosetă nu e doar o șosetă. E o unealtă multifuncțională avansată, briceagul elvețian din dulapul oricui. Poți să-ți pui una pe cap și să zici că ești Tudor Chirilă cu căciulă de vară. Poți să umpli o șosetă cu monede și să nu-ți mai fie frică niciodată să umbli noaptea pe străzi lăturalnice. Dar, cel mai important, o șosetă purtată stilat merge mînă-n mîna cu șlapii și sandalele. Dacă le combini, legenda spune că nici nu e nevoie să muți munții din loc. Munții se mută singuri.

26 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    bun articolul, am ras

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta