Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 consecințe ale amînării școlii pînă în septembrie

Zoom Top 3 consecințe ale amînării școlii pînă în septembrie

Klaus Iohannis a anunțat că grădinițele, școlile și facultățile nu se vor mai redeschide decît la toamnă, ceea ce înseamnă că majoritatea copilașilor, elevilor și dîrlăilor vor sta în următoarele patru luni în vacanță pe capul părinților. Ce înseamnă asta exact, pe lîngă luat lumea în cap? Nimeni nu știe. Dar iată cîteva indicii.

1) O să scadă numărul celor care ajung la spital cu COVID-19, dar o să crească numărul părinților care ajung la spital după ce au călcat pe piese Lego, noaptea, în timp ce treceau prin sufragerie pe întuneric. Serios, în patru luni jumate de vacanță se vor construi multe Ninjagouri, multe castele de prințese și multe nave de pirați cu prove extrem de ascuțite, care lovesc cel mai tare acolo unde te doare, adică în talpă. Tocmai de-aia o să apară și atît de multe înjurături noi. Poate că generația asta de copii n-o să fie cea mai bună la matematică din toate timpurile, dar cu siguranță se vor pricepe la construit case modulare și la plimbat omuleți cu mașinuța ca nimeni alții.

2) O să scadă numărul de victime în viața reală, dar o să crească vertiginos numărul de morți și răniți din Fortnite, PUBG, Minecraft și COD War Zone. Spitalele și cimitirele virtuale o să fie pline de vrăjmași răpuși pe cîmpul de luptă. Văduvele pixelilor uciși la datorie o să verse rîuri de lacrimi virtuale. Dar pe micii criminali n-o să-i intereseze. S-ar putea să nu știe Baltagul, Hanul Ancuței sau Scrisoarea III, dar cînd ies din izolare o să poată să nimerească cu luneta o vrabie, la doi kilometri distanță, într-un joc video, și asta s-ar putea să fie destul de important dacă intrăm vreodată într-un conflict ca în Jocul lui Ender.

3) Școala vieții, care-o face toți băieții, va deveni o instituție reală de învățămînt, urmată de facultatea vieții, masteratul vieții și doctoratul vieții.Să fim serioși, ce atîta școală adevărată? Nu mai bine învață copilul lucruri utile de acasă? Cum să strîngă făină și drojdie în cămară ca hîrciogul. Cum să bea de la prînz, ca tati și nășicu’. Cum să facă live-uri pe Facebook. Cum să facă dedicații la lăutari. Cum să pună la pariuri și, cel mai important, cum să spună „mulțumesc pentru accept” și „partikip” pe Facebook pe toate grupurile de conspirații, rețete și unghii cu gel.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

  • Vînătoarea candidatului normal

    26 august 2024

    De mai bine de un an, în codrii sălbatici ai PSD a început o vînătoare grea. Hăitașii au scuturat tufele partidului, au fluierat și au chiuit ca să pună vînatul […]

Iubitori de arta