Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 indicii că partenerul te înșală

Zoom Top 3 indicii că partenerul te înșală

Ți se pare că, în ultima vreme, jumătatea ta e tot mai distantă? Ai observat mici gesturi care te-au pus pe gînduri? Te întrebi dacă nu cumva pasiunea dintre voi s-a stins și și-a găsit pe altcineva? Iată trei indicii care te pot ajuta să afli adevărul.

1) Vine noaptea tîrziu acasă, cu urme roșii pe gulerul de la cămașă, și zice că a luat bătaie de la jandarmi în piață – În mod evident e o minciună gogonată. Jandarmii n-ar face așa ceva niciodată, pentru că sînt prietenii cetățenilor. Cetățenii le-au dat flori și le-au declarat prietenia pe Facebook. Ce om își bate prietenii și dup-aia zice că a acționat conform procedurilor? Cel mai probabil și-a găsit o pițipoancă tînără și au mers împreună la călărit. De aia și are urme de potcoave pe spate, nu pentru că l-a călcat Poliția călare cum ți-a zis ție. Așa sînt toate pițipoancele astea tinere, dornice de aventuri excentrice care se termină cu violențe în așternut. Dă-i papucii nenorocitului și trimite-l în brațele Democrației sau cum naiba o mai cheamă pe curviștina aia.

2) Susține că a stat peste program ca să-i explice contabila cum să completeze formularul 600 – Uită-te la nenorocit în ce hal a ajuns, nici măcar nu mai se obosește să nege că s-a întîlnit c-o femeie. O femeie care, chipurile, l-a învățat ce trebuie să facă pentru a-și plăti contribuțiile sociale la stat, în funcție de un prag dictat de media veniturilor din anul precedent. Te minte cu nerușinare. Nimeni n-ar fi atît de imbecil să schimbe Codul Fiscal așa, cu atît mai puțin bazîndu-se pe niște criterii absurde. Totul e o invenție. Formularul 600 nu există. Mai bine ar fi bărbat și-ar recunoaște că formularul pe care l-a completat se cheamă 69 și s-a soldat cu decizii de impunere sexuală.

3) Primește telefoane misterioase în miez de noapte și, cînd îl întrebi cine era, susține că l-a sunat liderul partidului majoritar să-l întrebe dacă vrea să fie prim-ministru – Minciuna asta nici măcar el n-o mai crede. De ce l-ar suna cineva să-l facă premier? Doar pentru că e din Teleorman? Așa ceva nu există în nici o țară civilizată din lume. În plus, de ce-ar vrea partidul de guvernămînt să-și dea jos propriii oameni? Cel mai probabil, nenorocitul s-a îmbîrligat cu vreo gospodină mustăcioasă care stă toată ziua și se uită la Suleyman Magnificul, iar noaptea distruge căsniciile oamenilor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint