Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 întrebări pe care orice reporter trebuie să le pună măcar o dată în viață

Zoom Top 3 întrebări pe care orice reporter trebuie să le pună măcar o dată în viață

Evoluția e un proces nedrept. A făcut ca peștii să meargă pe uscat, dar în același timp i-a făcut și pe reporterii de teren din ce în ce mai imbecili. Și nu-i vorba aici de curajul lor remarcabil sau de faptul că deseori așteaptă ore întregi în picioare pentru zece secunde în care pot pune o întrebare. E vorba de întrebări în sine.

De ce ați omorît-o pe mama dumneavoastră cu toporul? Sînteți bolnav psihic? – O întrebare parșivă care poate fi folosită oricînd, dar mai ales atunci cînd intervievezi pe cineva bolnav psihic, care și-a tranșat mama cu un topor. Poți afla multe lucruri interesante. De exemplu, dacă respectivul e bolnav psihic sau dacă toporul a fost prima lui alegere. De obicei nu e. Așa că, dacă ai noroc, poți să primești răspunsul: “Am o omorît-o pe mama cu toporul pentru că era singura soluție logică pe care am găsit-o în contextul geopolitic din ziua de azi. Practic, toți factorii din jurul meu m-au determinat să fac asta și nu-mi pare rău absolut deloc. În plus, n-am găsit nimic altceva cu care să-i dau în cap la nenorocită”.

V-a durut cînd v-a călcat mașina? – O întrebare pefect legitimă și justificată în contextul în care tot mai mulți oameni sînt călcați de mașini și tot mai puțini simt durerea. Puteți să-i spuneți boala secolului 21: oamenii au devenit atît de absorbiți de ce se întîmplă pe Internet sau la televizor, încît nici nu-și dau seama c-au fost călcați de o mașină. Chiar în momentul ăsta, sute de oameni călcați de mașini umblă printre noi cu picioarele zdrobite, contuzii grave și hemoragii interne, fără să-și fi dat seama ce li s-a întîmplat, iar mulți dintre ei s-ar putea să nu-și dea seama niciodată.

De ce-ați furat? – Probabil, singura întrebare fără răspuns din Univers. De zeci de mii de ani, oamenii fură de la alți oameni și nimeni n-a aflat încă de ce. De ce-ai vrea să-ți însușești banii și bunurile de valoare ale altcuiva? Ce să faci cu ele? Să le strîngi și să ai mai multe? N-are sens! De aia e bine, de fiecare dată cînd prinzi un corupt care se duce la pușcărie pentru c-a devalizat milioane de euro, să încerci să-l faci să spună tot. Cine știe, poate pînă la urmă unul dintre ei o să cedeze și-o să spună de ce fura. S-ar putea ca răspunsul să ne surprindă.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia