Vrei să știi ce te așteaptă în 2019? Te întrebi ce avansuri tehnologice mai urmează? Te preocupă cum se va poziționa România în contextul mondial actual? Iată tot ce trebuie să știi despre anul 2019.
1) Românii vor trimite o pisică pe Lună – De ce o pisică și nu altceva? Păi, un om e clar prea mult pentru capacitățile noastre tehnice, iar o navă goală n-are rost. Așa cum am învățat de la compatrioții noștri taximetriști, “Nu se rentează, boss, să merg cu trocariciul gol”. Cîine au mai trimis deja rușii, iar noi nu sîntem comuniști, așadar soluția optimă e evident o pisică, un suflet viu, care să ne reprezinte cu mîndrie în spațiu. În cel mai pur spirit românesc, pisica va dormi tot drumul, iar la aterizarea pe Lună va ieși în scîrbă din modul, se va căca pe Lună, va îngropa conștiincioasă cu lăbuțele și va mieuna că vrea înapoi, pentru că i s-a făcut foame. Așa se va încheia prima expediție românească pe Lună, dar semnele trecerii noastre vor persista mult timp îngropate în praful lunar.
2) Economia României va crește de zece ori – Principala locomotivă economică a țării va fi brevetarea motorului cu apă de către savanții români, care evident se vor inspira din motorul cu apă inventat de strămoșii noștri daci acum peste două mii de ani. Vor apărea mașini cu apă, tramvaie cu apă, rachete cu apă și, evident, vapoare cu apă. Industria va începe să duduie. Comerțul va exploda. Cu ajutorul acestor invenții remarcabile, românii vor fi mai mobili ca niciodată, mai ales că majoritatea le vor folosi ca să plece din țară cît mai repede și mai economic, cu un consum ridicol de mic: aproximativ doi litri de apă la suta de kilometri. Dar e bine că pleacă, pentru că oricum nu erau români adevărați, în urmă vor rămîne doar cei care merită cu adevărat să rămînă în Grădina Maicii Domnului: discipolii lui Vlad Țepeș și secuii.
3) Un filosof român va deveni liderul spiritual al întregii lumi – Pe numele său complet Domnul Bebe din Apărători, de profesie meșter, compatriotul nostru va reuși să împace toate religiile, să stopeze toate războaiele și să-i aducă la masa negocierilor pe toți liderii mondiali folosind reguli simple de viață din experiența dumnealui personală: “Noi să fim sănătoși!”, “Cine v-a făcut, domnule, asta? Dumneata nu vezi că și-a bătut joc de dumneata?”, “Sănătate, că-i mai bună decît toate” și, desigur, “Mariane, adu niște sîrmă și un patent să reparăm asta”.