Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 reality-show-uri românești care ar trebui să se facă

Zoom Top 3 reality-show-uri românești care ar trebui să se facă

Reality-show-urile fac parte din viața noastră. Ne înconjoară zilnic și ne dau peste nas cu problemele altor oameni mult mai celebri și mai botoxați decît noi. De ce să nu facem atunci și reality-uri pentru omul de rînd, reality-uri cu care să putem empatiza?

1) Schimb de drame, emisiune-concurs, 45 de minute – Două familii care s-au trezit cu poprire pe cont de la ANAF, peste noapte, concurează una împotriva celeilalte pe culoarele disperării de la circa ANAF de care aparțin, se înfruntă în copii legalizate, timbre fiscale și dosare-plic, se chinuie să răzbată prjn hățișul birocratic și, la sfîrșitul zilei, încearcă să înțeleagă ce li se întîmplă, ce caută acolo și care e sensul vieții. Marele premiu îl reprezintă ridicarea popririi în maximum zece zile lucrătoare și o cafea de la automat.

2) Rafia Express, emisiune cu probe sportive, 45 de minute – 1.000 de cumpărători prezenți la deschiderea noului magazin Kaufland Țăndărei se înfruntă unul cu altul, pe viață și pe moarte, în încercarea de a băga în plasă cît mai multe tigăi la promoție, bormașini și televizoare reduse. Principala regulă este că nu există nici o regulă, concurenții putînd să recurgă la recuzită pentru a-i elimina din cursă pe ceilalți participanți. Marele cîștigător al emisiunii este ultimul cumpărător rămas în viață la finalul zilei, iar marele premiu este un voucher de parcare gratuită pe locurile rezervate persoanelor cu handicap.

3) Viețuitorul, emisiune de supraviețuire, 45 de minute – 40 de turiști români cazați la un hotel cu all-inclusive de pe litoralul bulgăresc trebuie să se bată pe mîncare la micul dejun. Probele includ: coate în gură, tras de păr, echilibristică cu farfuria umplută a patra oară, “Am venit aicea să ne simtem bine”, duelul manelelor și află cine poate să înghită cei mai mulți cîrnați în cel mai scurt timp.Marele premiu include gastrită, un live pe Facebook și o dedicație în direct la Taraf TV.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Vietuitorul bate de departe! Desi si celelalte doua vor avea audiente record.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100

Editoriale
  • O dramă liberală cu un naționalist de operetă

    19 martie 2019

    Ca un proxenet grijuliu care încearcă să-și mărite protejata obosită căzînd la învoială cu clientul, domnul Ludovic Orban i-a luat pentru a doua oară Partidului Liberal rochie de mireasă de […]

  • Marketing și duplicitate

    19 martie 2019

    Frumoasele mașini germane slujesc lăcomia unor grupuri de afaceri cu înclinații penale. Grupul Volkswagen, de pildă, “a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare, […]

  • Un om cărunt

    19 martie 2019

    Când a devenit Eugen Orlando Teodorovici arogantul grețos de azi? Cu câțiva ani în urmă se juca de-a tehnocratul PSD și îi citeai în ochi acea slugărnicie proprie birocraților de […]

  • În așteptarea cîinilor cu drept de vot

    12 martie 2019

    Călăuzit de farul partidului purtat pe umeri de PRM-istul Codrin Ștefănescu, Liviu Dragnea pare că suferă de orbul găinii dacă n-a sesizat că “lătrăii” din Călărași nu erau nici tineri […]

  • Depinde cum privești femeia oarbă

    12 martie 2019

    Cînd spunem “justiție”, spunem “politică”. Cu aerul că invocăm absolutul spunem, de fapt, povestea unui exces. Așa cum arată faptele, justiția e numele îmbunătățit al lăcomiei, al cruzimii și al […]

romania100