Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 reguli de etichetă învățate din colinde românești

Zoom Top 3 reguli de etichetă învățate din colinde românești

Sărbătorile îți dau emoții? Ți-e frică să nu faci o gafă atunci cînd mergi în vizită pe la prieteni și cunoștințe? Vrei să te integrezi ușor la petreceri? Tot ce trebuie să faci este să urmezi regulile astea simple învățate chiar din colinde.

1) Cel mai bun moment pentru a vizita pe cineva este atunci cînd „boierii nu-s acasă” – E și ușor de înțeles de ce. Boierii n-au fost niciodată cele mai spirituale persoane de la o petrecere. Adică, în afară de faptul că se plîng mereu că a fost abolită iobăgia, că nu se mai practică atît de des Jus primae noctis și că toți gonacii buni de vulpi au plecat la muncă în Spania, boierii chiar n-au nici un subiect interesant de discuție. În plus, dacă boierii nu-s acasă, mersul în vizită prin efracție nici măcar nu mai e așa riscant și nu te oprește nimeni la plecare să iei cu tine și-un suvenir: un televizor OLED, o blană de șinșilă, un tablou cu Răpirea din Serai.

2) Dacă nu se poate să mergi în vizită la cineva atunci cînd „boierii nu-s acasă”, mai ai o șansă – Trebuie să iei gazda prin surprindere și să te asiguri că „o scoli din pătuț, ca să-ți dea un colăcuț”. Pe scurt, du-te cît mai de dimineață sau cît mai tîrziu în noapte. Asigură-te că ai elementul-surpriză de partea ta și nu-i lăsa să respire. „Vai de mine da’ ce frumos ați aranjat în casă! Vai, da’ de cînd nu ne-am mai văzut! Ia uite ce brad frumos și ce canapea asortată, e de la IKEA? Aoleu, ce rău îmi pare, v-am deranjat din pătuț? Nu face nimic, puteți să vă urcați la loc, dar dați-vă mai încolo, că parcă aș moțăi și eu nițel. Vorbim de colăcuț mai încolo, hai, și să nu puneți monopol pe plapumă.”

3) Dacă nu se poate să duci o căprioară în dar, e foarte OK să duci și un iepuraș – Nu contează atît de mult dimensiunea animalui vînat, cît contează gestul și faptul că nu te-ai dus cu mîna în fund la o petrecere. Sincer, e și mult mai ușor din punct de vedere logistic să duci un iepuraș. Unde naiba găsești o căprioară și, chiar dacă găsești, cum reușești s-o pui pe mașină? Un iepuraș e compact, ergonomic, nici măcar nu trebuie să-l vînezi. E de ajuns să-l momești cu un morcov și apoi să-l prezinți gazdei. „Ia uite, un suflet cald, acum e responsabilitatea ta.” „Dar eu n-am cerut un iepuraș! Am cerut o căprioară, Marius.” „Ghinion!” „E o petrecere a burlacilor, Marius! Ți-am zis să aduci o căprioară sexy ca să ne danseze! Să ne danseze la bară, înțelegi?” „A! Pot să încerc să fac rost de o pisi…”

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • „Dumnezeu și-a întors fața înspre români!“ (citat din clasici)

    10 decembrie 2024

    Ai vrea să mă visezi întins pe-o targă la spitalul nouă, c-o sîrmă-n rît, deplin convins că n-o să mă mai fac că plouă. Cu voi la troacă să consimt, […]

  • Lungul drum al beznei către noapte

    9 decembrie 2024

    Rămas fără lumină, fără gaze și fără Internet, profetul magnetic din Izvorani simte pe pielea lui năpraznica ripostă a statului român (dacă nu cumva doamna Cristela a uitat să plătească […]

  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

Iubitori de arta