Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 restricții mai puțin cunoscute pentru stoparea pandemiei

Zoom Top 3 restricții mai puțin cunoscute pentru stoparea pandemiei

Autoritățile au impus un nou set de restricții, care își propun stoparea pandemiei mult mai eficient decît vechile restricții ce s-au dovedit nu așa de eficiente, aproape deloc eficiente, complet ineficiente. Prin urmare, dacă localitatea în care locuiești are o rată de infectare de peste 7 la mie, iată ce trebuie să știi ca să nu primești amendă.

1) Populația e obligată să doarmă la prînz între orele 13 și 16 ca să-și întărească sistemul imunitar – Starea de somnic la prînz va fi verificată cu ajutorul polițiștilor și jandarmilor care vor efectua controale întîmplătoare și îi vor amenda pe cei prinși că nu trag la aghioase, indiferent de locul în care se află la momentul respectiv: acasă, pe excavator, pe trecerea de pietoni. La finalul fiecărei sesiuni de nani, cetățenii vor trebui să completeze o declarație pe proprie răspundere în care povestesc ce au visat și se jură că în timpul visului nu au ieșit din casă noaptea, au purtat mască în locuri publice și nu au mers la pariuri.

2) Circulația populației pe stradă se face alternativ, respectînd următoarele indicații: lunea au voie pe stradă doar Vărsătorii, Taurii, oamenii cu o pisică bej, bucătarii, fanii Foo Fighters, femeile pe care le cheamă Elena. Marți au voi doar bărbații cu șapcă, oamenii care au vizitat Egiptul, filateliștii și oamenii care pun mazăre în salata boeuf. Miercuri are voie să circule doar un bărbat pe nume Tibi din Dragoslavele. Joi au voie să iasă gravidele, lăuzele, pompierii în termen, amatorii de bomboane „Bucuria“, oamenii care au văzut un șarpe în pădure și Alina din Vama Veche, știi tu cine ești. Vineri au voie să iasă oamenii care cred în Sfînta Vineri, middle management-ul de la restaurantele fast-food, fetele care și-au pus busuioc sub pernă, fanii cărților lui Marian Godină și donatorii de sînge care au drept culoare preferată culoarea portocaliu. Sîmbătă și duminică circulă alternativ persoanele născute în zile cu soț care nu au soț și persoanele fără soț născute în zile pare.

3) Oamenii nu mai au voie să folosească cuvintele virus, COVID-19, pandemie sau epidemie – Acestea sînt cuvinte pesimiste care îndeamnă la nerespectarea regulilor. În schimb, toți termenii referitori la pandemie vor fi înlocuiți cu expresia „prietenul meu special“. „Pune-ți masca, să nu-l aduci în casă pe prietenul tău special!“, „Nu pot să respir, prietenul meu special mă sufocă“, „Nu există prietenul meu special, am auzit la Dan Bittman“, „Prietenul meu special e în mine chiar acum și din cauza asta nu am gust și miros“. Cu timpul, oamenii vor elimina pandemia cu totul și toată lumea își va aduce aminte de această perioadă numind-o „Vremea prietenului special“.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    dar agentii de circulatie? Ei cand au voie sa circule?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta