Ca la fiecare sfîrșit de an, avem de dat niște premii serialelor debutate în ultimele 12 luni care au reușit să iasă cumva în față din cacovideofonia gloatei. Doamnelor și domnilor, Premiile Serial Killer 2020:
- The Queen’s Gambit, Netflix, dramă cu happy-end despre șah, adicție și găsirea drumului propriu în viață.
Biografie ficțională a unei șahiste de geniu pentru care toată lumea încape în 64 de pătrățele, The Queen’s Gambit e o poveste foarte bine spusă vizual, și prin costume, decoruri, imagine, montaj, și pe fețele și în gesturile personajelor. Una ușor previzibilă spre sfîrșit, cu un final nițel dezamăgitor de blockbuster hollywoodian ce mută accentul de pe remarcabila lecție de viață care putea fi pe clasica poveste de succes americană, propagandă pentru jocul de făcut cool printre millenniali, în căutarea noului/noii Bobby Fischer.
- I May Destroy You, BBC/HBO, dramă psihologică narată cu un umor negru – pardon, de culoare –, specific britanic.
Cu o narațiune neliniară, cînd subtilă ca o insinuare abia șoptită, cînd brutală, în momentele de comportament aproape autodistructiv și de maximă sinceritate a personajelor, I May Destroy You e un eseu vizual despre psihologia unei generații mult prea influențate de societate, the f–ed up millennial, vorba reinterpretată a Bellei, prin prisma relațiilor eratice cu oameni confuzi, nelămuriți ce vor de la viață, și a consecințelor abuzului sexual. Egoism, ignorarea propriilor sentimente, decizii doar parțial asumate, nesiguranță, droguri ca escapism la concurența socială din ce în ce mai acerbă, asta-i viața tinerilor din metropolele anului 2020 decupată de I May Destroy You dintr-o realitate mult mai acută decît ficțiunea. Ambiguitatea din titlu, o amenințare potențială către sine și cei din jur, se explică oarecum în ultimul episod, prin cele trei finaluri posibile, fiecare cu aspectele lui demne de reflecție.
- Tales from the Loop, Amazon Prime Video, dramă existențialistă în context SF.
Tales from the Loop pune niște întrebări care transcend povestea. Majoritatea nerăspunse: scenariul explică doar parțial contextul, lăsînd la interpretarea privitorului și a imaginației sale multe dintre aspectele unui Twilight Zone combinat cu faze de Black Mirror. Atmosfera retro-SF de trecut distopic e doar un pretext pentru a spune opt fabule despre umanitate, într-o metafizică neheideggeriană a nostalgiei care împinge subtil limitele realității; tonul melancolic pe care se scurge lent narațiunea induce o stare aparte, de ghicitoare poetică despre condiția umană, despre visuri (ne)împlinite, despre alegeri și regrete, despre cum, în viață, lucrurile se schimbă. Sau nu.
1.373 de vizualizări
