Delfinariul din Mamaia arată ca şosetele lui Mazăre după o noapte de samba: încins şi împuţit. Trei mandate i-au trebuit primarului ca să-l lase exact la fel cum l-a găsit, adică prăbuşit în mizeria anilor ’90, înconjurat de cuşti ruginite cu animale care put mai rău ca algele şi năpădit de plante uscate în plin sezon verde.
În curte mai e şi Planetariul, dar el a rămas în aceeaşi paragină de la formarea Universului încoace. Rămîn ca puncte de atracţie colecţia de păsări, pe care personalul încă n-a reuşit s-o mănînce complet, şi pavilionul de reptile, unde pitonii înfometaţi sorb din ochi grupurile de copii preşcolari. Pe căldurile astea, cînd o zecime de ţară dă năvală pe Litoral ca să vadă brendul Elenei Udrea, la Delfinariu aştepţi o jumătate de oră sub radiaţii letale ca să iei un bilet. Dacă vrei doar la Planetariu, doar la reptile sau doar la căprioare, e treaba ta. Trebuie să plăteşti bilet întreg, 50 de lei per capita.
Turul complet al faunei e obligatoriu, aşa zice preţul. Nu contează că la delfini nu sînt locuri decît pentru cei care dărîmă primii uşa după o oră de stat la coadă în acelaşi soare ucigaş. Ceea ce contează e să n-o scoţi din pepeni pe singura casieriţă care împleteşte fulare în aer condiţionat şi joacă tetris, ca să aibă micuţii răgaz să se jupoaie cum trebuie la ultraviolete. Cînd şi cînd mai leşină cîte o bunică, o învăţătoare sau o întreagă clasă de copii instituţionalizaţi, dar nu-i nimic: parcul de distracţii îşi cere jertfa, fiindcă nimic măreţ nu se clădeşte fără sacrificii. Cît despre cei trei delfini importaţi din China, ei înoată degajat în băltoaca nou săpată. Decorul kitsch îi face să se simtă ca acasă la ei, în pavilionul H.
