Pe Joseph K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic, se pomeni într-o dimineață banat pe Facebook. Așa ar putea începe o variantă adusă la zi și mai puțin impresionantă a Procesului de Kafka. Ar fi vorba despre drama minoră a utilizatorului de Facebook pe care alți utilizatori l-au raportat și s-a trezit că nu mai are voie să posteze timp de 30 de zile.
Li s-a întâmplat recent multora. Pare că Facebook s-a săturat să fie doar un site de pe Internet și a decis să adopte schema de libertăți a unui liceu militar. Nici măcar nu există un tipar politic. Au fost banați useri de toate orientările politice, semn că nu simpatiile te califică pentru ostracizare, ci un agregat de popularitate și abundență a postărilor. Printre crăpături mai cad și excepții, dar îți cresc șansele să dispari de pe Facebook dacă te urmărește multă lume, ești puțin hater și postările tale tind să atace alte persoane. Previzibil, cumva. Doar că fix condițiile astea ne fac să înțelegem cât de absurd a devenit în ultimii ani Facebook-ul, cel puțin în România. Facebook-ul are o logică aparte în țările mici, acolo unde Twitter-ul n-a prins. În Marea Britanie și în Statele Unite, Facebook e mai mult o chestie personală, pentru familie și prieteni, în timp ce Twitter e terenul de joacă pentru dispute politice. Nu doar că ai o rețea de socializare în plus, dar păstrezi lucrurile separat și poți să te cerți acolo unde-s regulile mai permisive, în timp ce pe Zuckerberg îl alimentezi doar cu poze nevinovate din vacanță.
În România, cearta pe teme politice e-n văzul verilor cu care n-ai mai vorbit de zece ani, a foștilor colegi de generală și-a părinților care postează poze cu flori. E ca și cum, la nunta surorii tale, ai lua microfonul de la lăutari ca să-l înjuri pe Dragnea.
Apoi, e foarte nenatural cum se comportă mulți pe Facebook. Să ne gândim doar la cele trei chestii care te predispun la banare: te urmărește multă lume, ești hater și te iei de oameni. În viața reală, asta-i rețeta sigură a antipatiei veșnice. Nimic nu-i mai enervant decât să-l auzi pe unul căruia nu-i convine nimic și care insultă oameni, totul în timp ce foarte mulți se uită la el. E ciudat că, pentru intuiția noastră, faptul că totul se întâmplă pe Internet face lucrurile mai puțin grave.
De la antipatie până la banare nu e distanță mare, pentru că ce e report-ul dacă nu enervarea măruntă față de unul pe care nu-l suporți? User-ii banați sunt ca Al Capone prins cu evaziune fiscală. Încălcarea termenilor pe care-i are Facebook e doar un pretext mărunt. Adevărata miză e antipatia meschină și nimic nu-i mai ușor decât să atragi antipatia pe Facebook. Statistic vorbind, ai în lista de prieteni câte un om care să bage un comentariu condescendent și indignat indiferent ce ai posta. Dacă în viața reală o persoană exprimă o părere politică, atitudinea ta variază de obicei între nepăsare și pasivitatea aia comodă pe care o ai față de chestiile care nu te privesc. Foarte rar, dacă chiar îți place una dintre tabere, amintești un argument împotriva adversarilor. Pe Facebook, în schimb, licitația începe de la ”ce proastă-i măta” și urcă. Hobbes a zis că omul e lup pentru om, dar s-a referit doar la viața reală. N-a găsit încă animalul cu care să construiască o metaforă pentru Facebook.
Cândva, în viitor, cercetătorii ar trebui să-i studieze pe user-ii care dau report. Trebuie să fii bântuit de niște demoni foarte speciali ca să pârăști niște încălcări ale regulamentului care nici măcar nu te interesează. Cândva, după ce o să cadă Facebook-ul și Mark Zuckerberg o să fie prins de mulțime și executat, se vor desecretiza și listele cu user-ii care au raportat alți user-i. Atunci o să afli cu stupoare că prieteni apropiați se raportau între ei și că din grupul tău de cunoscuți persoana care vă raporta pe toți la Facebook nu era cine credeai tu. Multe figuri strălucite se vor compromite. Oare cine va fi noua Mona Muscă?
1.261 de vizualizări
