Privite inițial ca niște măsuri normale, luate într-o țară normală, cu o Justiție normală, mandatele preventive de arestare primite de Dumitru Dragomir și Radu Mazăre au fost deconspirate astăzi ca fiind o simplă manevră de marketing a Bisericii Ortodoxe Române, dornică să promoveze ideea că există un Dumnezeu chiar înainte de Paște.
“Recunoaștem, noi ne aflăm în spatele arestărilor senzaționale din ultima vreme”, a declarat purtatorul de cuvînt al Patriarhiei. “Doamne ferește, doar nu sînteți atît de proști încît să credeți că au fost niște arestări pe bune. Trăim în România, băi, cum să fie pe bune așa ceva?! Nu pot să cred. Sînteți atît de naivi încît, dacă nu ne alimentați afacerea de sute de milioane de euro, trebuia să vă ducem în spatele hambarului ca să vă curmăm suferințele! Chiar nu vedeți?! Totul a fost doar o campanie publicitară extrem de bine pusă la punct de Bogdan Naumovici. Și a funcționat. Oamenii care își pierduseră credința că or să-i mai vadă pe ăștia vreodată după gratii au început din nou să se roage și să facă mătănii. Ha, ha, ha, tot nu-mi vine să cred cît de creduli sînteți! Stați să vedeți ce-avem pregătit pentru Crăciun: porci care zboară!”
În replică, mai mulți atei marcanți, printre care și Remus Cernea, au declarat, printre lacrimi, că n-are cum să fie adevărat, Patriarhia minte, nu există nici o campanie publicitară și chiar există o forță superioară acolo sus, care îi pedepsește pe cei răi și îi răsplăteștepe cei buni. Trebuie să existe o justiție divină, trebuieeeeee! Altfel chiar nu există nici o explicație logică sau științifică pentru faptul că atîția baroni locali au ajuns după gratii – că de justiție obișnuită sigur nu poate fi vorba.
0 vizualizări