Dacă aș avea forță divină, i-aș lua pe toți miniștrii Transporturilor din 1990 încoace, plus vreo trei-patru din guvernările ce vor urma, și i-aș închide pe fiecare într-o toaletă a trenului 1746, Satu Mare-București Nord, 14 (paișpe) ore, cît durează călătoria, un tren care exprimă cel mai bine sentimentul românesc al ființei: e cînd personal, oprind în halte fantomatice de unde-au dispărut toți acarii, cînd, pe porțiuni scurtissime, e accelerat, dîndu-ți iluzia, 16 secunde, că te afli într-un TGV; și nu le-aș da miniștrilor din toaletă decît ce servește, urlînd pe culoare, cîte-un individ tuciuriu, agitînd un coș de unde răsar sandviciuri antediluviene cu brînză care-a devenit singură Roquefort și, din termos, un lichid la fel de căcăniu și inexpresiv precum fața lui.
Dar n-am forța asta divină și, cunoscîndu-mi totuși capacitățile, nu-mi rămîne decît să-i blestem. Cu unul deja mi-a ieșit: Relu Fenechiu.
Îmi pare rău s-o spun, dar, poftim, s-a dovedit: diferența dintre Elena Udrea și Corina Crețu e ca diferența între Teodor Baconschi și Colin Powell: degeaba primul e alb.
Toți afro-americanii și africanii în general sînt topiți după blonde, fiindcă spre deosebire de noi, care credem că ne tragem din maimuțe, ei cred că se trag dintr-o zeiță extraterestră planturoasă cu trei sîni care, din imaginile de pe Digi World, seamănă perfect cu Marilyn Monroe. Cînd i-a făcut cunoștință la Cotroceni lui Colin Powell cu Corina Crețu, dl Iliescu, al naibii, știa acest lucru.\
(va urma)
