Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Totul pentru pod, totul pentru victorie!

Zoom Totul pentru pod, totul pentru victorie!

Între județul Tulcea și județul Brăila se ridică, de niște ani, un pod. O blasfemie, o anomalie, un blestem. De secole, ba chiar de milenii, între Brăila și Tulcea trebuie să se circule cu bacul. Între Galați și Tulcea, de asemeni, trebuie să se circule cu bacul. Așa au ajuns strămoșii noștri, daco-geții, din Galați și Brăila la Muzeul de Artă din Tulcea, să vadă Braunerii, așa ar trebui să mergem și noi, tot cu bacul.

Dar, din nefericire, s-au apucat unii să facă pod. Tii, ce jale și ce vaiet! Ce tristețe pe firmele gălățene care operează bacurile din zonă! Ce tristețe pe nea Mircea Toader, jupân între jupâni în vremurile bune când de la Galați se dădea ora exactă pe Dunărea de Jos…

Bine, nici lui Tudose nu i-a picat prea bine. Că, deh, oricum nu are încasări prin bancă, deci…

Dar nu e dracul chiar atât de negru. Podul e aproape gata, trebuie doar să se lege de niște drumuri. Drumurile sunt la PNL, că așa s-a nimerit. Podul e peste Dunăre, că acolo trebuia să fie. Ghinion. PNL ar vrea să se inaugureze podul cât mai repede, să-i taie Ciucă panglica, să se mai înalțe niște ode, să se mai una-alta. Doar că între dorința PNL, care deja și-a mobilizat toți minionii din zonă pentru party, și alte dorințe s-a interpus, strategic, Sorin. S-o ce? S-o rin, exact. Grindeanu. Care în veci de veci nu ar fi de acord să lase inaugurarea podului pe mâna generalului. Principial, vine rotativa, mintenaș. Dar și rotativa asta… Cine să vină la Transporturi? E vreun penelist pedelist sau orice ar fi el care să poată să ducă mai departe contractele domnului Grindeanu? Sigur, sunt mulți, e plină anticamera partidului de oferte, dar, din păcate pentru ei, contractele s-au deja semnat, parandărăturile s-au deja dat…

Dar, unde nu sunt bani, e glorie. De aia, cum-necum, lista de oameni care vor să fie prezenți la inaugurarea podului Tulcea-Brăila e din ce în ce mai mare. Grindeanu, bănățean cu capul pe umeri, ar vrea să reducă lista la maximum o persoană. El însuși. Ministru al Transporturilor, vicepremier, asta ar fi acum. Dar dacă mai întârzie mult tăierea de panglică, de ce nu chiar premier? Aaa, că nu știe Ciolacu, că nu știe partidul? Ce, ar fi prima oară?

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

Iubitori de arta