Trei decenii de răsturnări mărețe (II)

Pe 28 noiembrie 2004

au avut loc alegeri parlamentare, la termen. Zona estică a Europei venea după o serie de așa-zise revoluții portocalii. De fapt, prima a fost Revoluția Trandafirilor, în Georgia, între noiembrie 2003 – martie 2004, când Shevardnadze a pierdut definitiv puterea, câștigată de promițătorul tânăr Mihail Saakașvili. Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din România a început revoluția portocalie din Ucraina.

Îmbrăcați în gecile portocalii ale Alianței D.A., Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu au tras tare pe ultima sută de metri, luptând din greu cu PSD-ul lui Adrian Năstase, omul care, în doar patru ani, impusese un despotism personal greu de imaginat în 1990-1992.

Alegerile parlamentare din 2004 au avut loc în același timp cu turul I al alegerilor prezidențiale. La prezidențiale, principalii candidați erau Adrian Năstase, PSD, și Traian Băsescu, Alianța D.A. Băsescu îl înlocuise în cursă pe Theodor Stolojan, președintele PNL la acel moment, retras din cauza procentelor infime din sondaje.

În turul I al prezidențialelor, cele mai multe voturi le-a obținut Adrian Năstase, urmat de Băsescu și de Vadim Tudor.

Rezultatul parlamentarelor a urmat cumva același scenariu.

Pe primul loc s-a clasat alianța PSD-PUR, cu 37,16% din voturi la Senat și 36,64% la Cameră, urmată de alianța D.A., cu 31,71% la Senat și 31,26% la Cameră, PRM, cu 13%, și UDMR, cu 6,20%. Restul partidelor participante la alegeri nu au intrat în Parlament.

Cum de-abia pe 12 decembrie 2004 a avut loc turul al II-lea al prezidențialelor, nu s-a mișcat mai nimic până atunci.

În mod surprinzător pentru Adrian Năstase, Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidențiale, cu 51,23% față de 48,77%. Și, câștigând prezidențialele, Traian Băsescu a reușit să întoarcă rezultatul alegerilor parlamentare.

Prin metode specifice, Traian Băsescu a reușit să-l convingă pe Dan Voiculescu, șeful PUR, să rupă alianța cu PSD. Intrat în Parlament, cu un post de vicepremier obținut pentru Copos și încă două posturi de ministru, Voiculescu și-a trădat partenerii și, alături de UDMR, i-a asigurat lui Băsescu o majoritate fragilă necesară Guvernului Tăriceanu.

Practic, am asistat la prima răsturnare a rezultatului alegerilor parlamentare, prin deturnarea votului dat de către alegători și formarea unei noi coaliții, ce nu fusese votată la alegerile parlamentare.

Alegerile parlamentare din 2008

nu au mai avut loc în același timp cu cele prezidențiale, din cauza prelungirii mandatului prezidențial de la patru la cinci ani, prin modificarea Constituției din 2003. Tot în 2008, România a încercat un nou sistem de vot pentru parlamentare. Încercările definirii unui nou sistem de vot au început în 2007, când s-a votat o lege care presupunea un sistem de vot mixt, uninominal și pe liste. Traian Băsescu a contestat legea la CCR și a avut câștig de cauză. Tot Traian Băsescu a convocat un referendum prin care propunea un sistem uninominal în două tururi, dar referendumul n-a fost validat din cauza prezenței de doar 26,5%. Astfel, s-a ajuns la o nouă lege, în 2008, care stabilea un sistem uninominal într-un singur tur, cu distribuție proporțională a mandatelor. A fost cea mai tâmpită lege electorală a României, care a dus la mai multe aberații.

Astfel, alianța PSD-PC a câștigat alegerile, obținând cele mai multe voturi, respectiv 33,1% la Senat și 34,16% la Camara Deputaților. Pe locul 2 s-a clasat Partidul Democrat-Liberal, apărut din unirea PD cu o aripă disidentă a PNL, obținând 32,4% la Senat și 33,57% la Cameră. Pe locul 3 s-a clasat PNL, iar pe locul 4 s-a clasat UDMR. Restul partidelor nu au intrat în Parlament.

În ciuda procentelor obținute la vot, ca urmare a aberațiilor din legea electorală PD-L a obținut cu un mandat de senator mai mult decât PSD și cu două mandate de deputați în plus.

Pentru că PD-L obținuse mai multe mandate, Traian Băsescu a desemnat un premier de la PD-L, pe Emil Boc, dar acesta nu ar fi putut obține o majoritate parlamentară fără PSD, căci UDMR îi era insuficient, iar PNL nu voia să colaboreze cu nici un chip. Așa s-a ajuns la Guvernul Boc 1, în care PSD a primit și postul de vicepremier și opt ministere: Internele, Externele, Agricultura, Sănătatea, Educația, IMM-urile, Munca, Mediul, plus Relația cu Parlamentul, care i-a revenit lui Ponta.

Guvernul Boc 1 a rezistat până la 13 octombrie 2009, când a fost demis prin moțiune de cenzură. După alegerile prezidențiale din 2009, Traian Băsescu a răsturnat din nou rezultatul alegerilor parlamentare din 2008, a rupt din PSD o halcă sănătoasă, devenită UNPR, și a alcătuit o nouă majoritate parlamentară, căreia i s-a alăturat și UDMR. Așa s-a născut Guvernul Boc 2, susținut de o majoritate parlamentară nevotată de către alegători.

În 2012 a continuat mascarada votului uninominal

pentru alegerea Parlamentului, iar USL, alianță alcătuită din PSD și PNL, în principal, dar și din PC și UNPR, a reușit să spulbere orice concurență.

La vot, USL a obținut 58,63% la Cameră și 60,10% la Senat, iar în urma redistribuirii a ajuns la 66,26% din mandatele de deputați și 69,32% din mandatele de senatori. ARD (PD-L, PNȚ-CD și Forța Civică) a obținut, în final, 13,59% din mandatele de deputați și 13,64% din mandatele de senatori. Pe locul 3 s-a clasat PP-DD, pentru prima și ultima dată în Parlament, iar pe locul 4 s-a clasat UDMR. Alte partide nu au mai intrat în Parlament.

A fost, după 1992, singurul moment în care a existat o majoritate parlamentară suficientă pentru modificarea Constituției. Din păcate, sarcina conducerii comisiei parlamentare pentru modificarea Constituției a fost încredințată lui Crin Antonescu, președintele PNL, care a avut alte priorități. O majoritate similară nu se va mai obține prea curând, iar modificarea Constituției va putea fi realizată doar când s-or mai alinia planetele la fel de favorabil.

În 2016 s-a revenit la votul pe liste

pentru alegerea Parlamentului, iar PSD, care fusese îndepărtat de la putere cu un an înainte de finalizarea mandatului de patru ani, a câștigat, candidând singur, de această dată, 45% din voturile românilor. PNL a câștigat 20%, USR, partid nou, a ajuns la 9%, UDMR s-a menținut la 6,2, iar în Parlament au mai intrat doar două partide, ambele noi: ALDE și PMP, ambele cu aproximativ 6%.

Succesul PSD s-a datorat, în principal, încăpățânării președintelui Iohannis de a schimba guvernarea în 2015, cu un an înainte de alegeri. Demisia Guvernului Ponta și un guvern tehnocrat și cam zăbăuc, timp de un an, au determinat scorul de atunci al PSD, care, dacă ar fi fost lăsat să-și ducă guvernarea la capăt, s-ar fi erodat considerabil.

În sfârșit, 2020, iar alegeri parlamentare,

iar rezultate incerte, ca în 2004 și 2008. PSD obține și în 2020 cele mai multe voturi, dar nu obține și guvernarea, neavând cu cine să realizeze o coaliție care să-i ofere peste 50% din numărul de mandate.

Guvernul rezultat din aceste alegeri urmează a fi alcătuit din PNL, USR-PLUS și UDMR, într-o reeditare a guvernării CDR din 1996. Ca o coincidență, în această coaliție, USR obține Ministerul Transporturilor, cel de la care s-a tras și căderea Guvernului Ciorbea. Nu de la minister în sine, ci de la ministru, care atunci era Train Băsescu.