Trei decenii de răsturnări mărețe

1990, 20 mai. Duminica Orbului. Primele alegeri libere după 53 de ani. Anterioarele alegeri libere cu adevărat, cu toate neplăcerile perioadei respective, avuseseră loc în 1937, înainte ca regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul și să-și instaleze propriul regim dictatorial, în februarie-martie 1938.

La alegerile din 1937, PNL câștigase 35,92% din voturi, PNȚ – 20,40%, dar Carol al II-lea l-a însărcinat pe Octavian Goga să formeze guvernul, deși partidul acestuia, Partidul Național Creștin, se clasase pe locul 4, cu doar 9,15%. Neînțelegerile dintre PNL și PNȚ, plus neînțelegerea de către nici unii dintre aceștia a contextului politic european și mondial, au permis ascensiunea extremei drepte, reprezentată atât de Partidul Național Creștin al lui Goga, cât mai ales de Totul Pentru Țară, aripa politică a Gărzii de Fier, care obținuse 15,58% din voturi. A fost, de asemeni, ultima dată când PNL a obținut peste 30% din voturi la alegerile parlamentare din România.

Dar să ne întoarcem la 20 mai 1990. Din numărul total al cetățenilor români cu drept de vot (17.200.722, la acea dată) s-au prezentat la urne 86,19%, adică 14.826.616. Secțiile de votare au fost asaltate de către alegători, formându-se cozi care au durat până seara târziu. După 53 de ani și după trei dictaturi, românii chiar voiau să voteze, să fie ei cei care aleg. După doar cinci luni de democrație, stăpânind mult prea puțin noțiuni precum Parlament, Președinție, Guvern, știind prea puțin cu ce se ocupă fiecare, românii au votat. Pe primul loc s-a clasat Frontul Salvării Naționale, condus și plin de foști comuniști, dar și de necunoscuți emanați ai revoluției. FSN a obținut 67,02% din voturile pentru Senat și 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților. În mod surprinzător, pe locul doi s-a clasat UDMR, cu 7,20% din voturi la Senat și 7,23% din voturi la Camera Deputaților. Al treilea partid a fost PNL, al patrulea Mișcarea Ecologistă din România, urmată, la foarte mică distanță, de PNȚ-CD. A fost cel mai bogat Parlament de după 1990, în Senat intrând 9 formațiuni politice, iar în Camera Deputaților 15, plus 10 asociații ale minorităților. De asemeni, în 1990 am asistat la singura alagere a unui candidat independent din acești ultimi 30 de ani. Antonie Iorgovan a candidat ca independent, a obținut 35.754 de voturi și un post de senator. De atunci, nici un independent nu a mai fost ales în Parlamentul României.

Izvor nesecat de circ,

animat de personaje pitorești precum Ștefan Cazimir, președintele Partidului Liber Schimbist, sau Ion I. Brătianu, președintele Uniunii Liberale Brătianu, primul Parlament de după 1990 a avut mai degrabă rolul unei adunări constituante și un mandat de doar doi ani. După referendumul pentru aprobarea Constituției din 1991, primul Parlament al României post-revoluționare s-a stins liniștit. Alegerile pentru un prim Parlament cu mandat de patru ani au avut loc pe 27 septembrie 1992.

Prezența la vot la această a doua tură de alegeri libere a fost de 76,92%, respectiv 12.496.430 de alegători dintr-un total de 16.380.663 de cetățeni cu drept de vot.

Între timp, FSN-ul original, cel din 1990, se spărsese în două. O parte a rămas cu fostul premier Petre Roman, păstrând și numele, o altă parte s-a coagulat în jurul lui Ion Iliescu, sub numele FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naționale).

Ordinea partidelor și alianțelor, în urma votului din 27 septembrie 1992, a fost: FDSN (28%), CDR (20%), FSN (10%), PUNR (8%), UDMR (7,5%), PRM (4,5%), PSM (3,6%), PDAR (3,5%, însă doar în Senat). După alegeri, președintele Ion Iliescu, reales în funcție, l-a desemnat premier pe Nicolae Văcăroiu, iar FDSN a alcătuit guvernul în jurul unei coaliții formate din FDSN, PUNR, PRM și PSM, coaliție denumită neoficial „Patrulaterul roșu“. În aprilie 1992, PNL s-a retras din CDR, l-a propus pe Regele Mihai drept candidat la prezidențiale și, în final, nu a intrat în Parlament în septembrie 1992.

Alegerile parlamentare din 1996

au avut loc pe 3 noiembrie. Prezența la vot a fost de 76,01%, adică au votat 13.088.388 de cetățeni cu drept de vot dintr-un total de 17.218.654.

Convenția Democrată Română (CDR) s-a clasat pe primul loc, obținând 30% din voturi. Pe locul al doilea s-a clasat partidul lui Ion Iliescu, care-și schimbase numele din FDSN în PDSR, cu aproximativ 22% din voturi. Pe locul al treilea s-a clasat PD (fost FSN), condus de Petre Roman, cu 13%, pe al patrulea s-a clasat UDMR, pe al cincilea – PRM și pe al șaselea – PUNR. Președintele Emil Constantinescu, ales tot în noiembrie 1996 în dauna lui Ion Iliescu, l-a desemnat premier pe Victor Ciorbea, primarul Capitalei, care a format un guvern de coaliție cu miniștri din CDR, PD, UDMR. PNL se întorsese în CDR și intrase în Parlament ca parte a Convenției. A fost prima dată când UDMR a participat la guvernare, de atunci, însă, Uniunea Democrată Maghiară din România nu a mai lipsit din aproape nici un guvern, fie având reprezentanți în cabinet, la diverse niveluri, fie susținând din Parlament guvernele, în urma unor negocieri aprige. Guvernarea CDR-PD-UDMR a fost una dintre cele mai dezastruoase după 1990, timp de patru ani schimbându-se trei premieri (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu). La finalul acestei guvernări, PNȚ-CD a ieșit din Parlament pentru totdeauna și, de asemeni, din istorie.

În 2000, după patru ani de criză politică

și economică, alegerile parlamentare din 26 noiembrie nu au mai prezentat o surpriză. Prezența la vot a fost de 65,31%, votând 11.559.458 de cetățeni cu drept de vot dintr-un total de 17.699.727.

PDSR a câștigat detașat alegerile, obținând 37% din voturi, urmat de PRM, cu 20%, PD, cu 7,5%, PNL, cu 7%, și UDMR, cu 6,85%. Președintele Ion Iliescu, reales pentru al treilea mandat, l-a desemnat premier pe Adrian Năstase, care a rămas în funcție până în 2004.

După cum puteți observa, cu excepția alegerilor din 1990, în nici un alt an un partid sau o alianță de partide nu a reușit să obțină direct peste 50+1% din voturile românilor, fiind nevoie de coaliții post-electorale pentru a se obține un guvern cât de cât stabil. De asemeni, în 30 de ani au existat doar trei premieri care au condus Guvernul timp de patru ani: Nicolae Văcăroiu, între 1992 și 1996, Adrian Năstase, între 2000 și 2004, și Călin Popescu Tăriceanu, între 2004 și 2008. Dar despre asta și alte aventuri electorale la români, inclusiv întoarcerea post-electorală a votului popular, săptămâna viitoare.

(va urma)