1) Partidul de șef. Să zicem că ai activat ceva vreme-n politica mare, ai prins un post de președinte sau de premier și-acum te-ai săturat să lucrezi pentru alții. Vrei să ai partidul tău, ca să te trezești la ce oră ai chef și să faci ce vrei tu cu viața ta politică. Așa că înființezi un mic vehicul electoral de cel mult 7%, pe care să-l târăști ca pe o remorcă cu pepeni prin toate campaniile electorale, strigând în stânga și-n dreapta că e partidul tău și că oamenii care pun ștampila pe el te aleg în primul rând pe tine. Era înduioșător Ponta acum câțiva ani, când se plimba prin țară și ținea conferințe de presă în fața unor săli aproape goale, de la o măsuță pliantă de vândut mărțișoare. Mă rog, nu era chiar o măsuță pliantă. Era mai mult o metaforă. La fel de înduioșător era și Băsescu, care candida la toate funcțiile posibile doar ca să aibă un motiv să apară în campanii în fruntea partidului. Până și Tăriceanu a avut partid-balama, care purta același nume cu un mare grup politic european, în speranța că românul o să cadă în capcana acestui Adibas. Se știe ce notorietate au la noi grupurile politice din Parlamentul European. Alianța Liberalilor și a Democraților Europeni e acolo, sus, între Florin Salam și șaorma de la Dristor.
2) Proiectul minuscul de dreapta. Cu nimic n-a fost mai necruțătoare piața partidelor politice decât cu micile formațiuni de dreapta care au apărut și au dispărut în ultimii zece ani ca niște tarabe păguboase din talciocul Vitan. Pe undeva, era misterioasă apetența românilor pentru dreapta. Am avut mereu două-trei partide de dreapta în Parlament, care vorbeau despre dezideratul dreptei unite. Pe lângă ele, mai apăreau și partide minuscule în afara Parlamentului, în zona unor lideri profund antipatici ca Mihail Neamțu și Monica Macovei. Și direcția asta a ajuns într-un punct mort, iar acum Neamțu nu mai eșuează ca întreprinzător politic, ci ca simplu soldat PMP.
3) Gabriel Oprea. A apărut de nicăieri în campania asta, explicând că a primit mii de cereri din partea cadrelor militare ca să revină în politică. Probabil că un singur cadru militar i-a adresat toate miile de cereri. Numele acelui cadru militar: Gabriel Oprea. Până la urmă, a obținut 825 de voturi, care nu-i ajung nici măcar ca să treacă strada prin fața Parlamentului.
1.992 de vizualizări
