Între 1959 și 2015, România a primit 1.076 de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ocupând locul 4 în clasamentul all time al condamnărilor la CEDO, după Turcia (2.812 condamnări), Italia (1.781 de condamnări) și Federația Rusă (1.612 condamnări). În 2016 ne-am clasat pe locul al treilea după numărul condamnărilor (71), după Federația Rusă (222) și Turcia (71).
Suntem, așadar, printre vedetele CEDO, deși cetățenii români au acces la această Curte de-abia din 1994. De altfel, multe dintre țările Europei de Est au ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului târziu, după căderea Cortinei de Fier, de-abia din acel moment cetățenii lor putând avea acces la CEDO. În condițiile astea, să fii mult în fața unor țări ai căror cetățeni au acces la CEDO încă de la înființarea sa, în 1959, e chiar o performanță notabilă.
Dintre cauzele în care România a fost condamnată între 1994 și 2015, cele mai multe se referă la protejarea proprietății. 464 de cazuri pierduse, până în 2015, România din cauza retrocedărilor greșite și a sentințelor judecătorești ce au însoțit aceste decizii.
Dar imediat pe locul al doilea după procesele legate de proprietăți vin deciziile CEDO legate de dreptul la un proces echitabil. CEDO a considerat că, în cei 21 de ani, 410 români nu au avut parte de un proces echitabil. O medie de aproximativ 20 de procese inechitabile pe an este enorm pentru o țară care respectă domnia legii. La asta adăugăm 121 de decizii care condamnă lungimea procesului, 33 de decizii care constată lipsa unei instrumentări corecte a dosarelor, 107 încălcări ale dreptului la libertate și avem imaginea unui sistem judiciar în care magistrații sunt mult mai preocupați de propriile pensii, salarii și privilegii decât să-și facă treaba de paznici atenți și incoruptibili ai Justiției.
Ar fi, cu siguranță, și problema despăgubirilor acordate de CEDO, despăgubiri plătite de statul român fără ca vreunul dintre magistrații care au dat aceste decizii eronate să simtă că a dat găuri importante bugetului. Dar să nu ne agățăm de bani, totuși. Teoriile moderne ne spun că banii nu contează, că nu trebuie să votăm doar pentru că vrem să câștigăm mai bine, ci trebuie să ne preocupe principiile. Or, principiile din Convenția Europeană a Drepturilor omului spun că toți cetățenii țărilor semnatare au dreptul la un proces cinstit, la un proces rapid, la investigații judiciare corecte, la tratamente umane. Toți cetățenii.
Deciziile CEDO ne spun că, de fapt, în România lucrurile sunt departe de această situație ideală. Iar cetățenii români se simt din ce în ce mai nedreptățiți de sistemul judiciar românesc. În 2016, de exemplu, românii au depus la CEDO 8.204 plângeri, aproape dublu față de numărul de plângeri depuse tot de români în 2015 (4.604). Nici măcar nu e nevoie de un sondaj de opinie pentru a ști că percepția românilor asupra Justiției este una negativă și că sistemul are nevoie rapid de o reformă majoră. Din păcate, Justiția însăși nu are aceeași părere, rămânând, cel mai probabil, ca în continuare românii să-și caute dreptatea la CEDO, în țară fiind mai greu de găsit.
Deciziia politica primeaza in reformarea justitiei. Sa-i vedem pe alesi la treaba! Sistemul trebuie sa asculte de legile care se vor da.