Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tudorel versus Lazăr, războiul împiedicaților

Zoom Tudorel versus Lazăr, războiul împiedicaților

Atunci când a anunțat demararea procedurilor de revocare a Laurei Codruța Kövesi, Tudorel Toader s-a lovit de o reacție mult mai demnă din partea victimei. Șefa DNA nu a ieșit imediat la televizor, începând să lăcrimeze pentru a-și impresiona fanii. Iar doamna Kövesi chiar avea fani. Fie că erau ziariști, fie că erau analiști sau oameni fără prea mare expunere publică, unii o idolatrizau de-a dreptul. Și, totuși, mișcarea de susținere nu a fost nici amplă și nici intensă.

Cu lacrimile lui, ce riscau să-i spele vopseaua proaspătă de pe tâmple, Augustin Lazăr a impresionat mai mult. A reacționat imediat președintele, au reacționat judecătorii și procurorii. Au ieșit chiar câțiva oameni în stradă.

Și totuși, nimeni n-a citit raportul lui Tudorel Toader și nimeni nu s-a apucat să cerceteze dacă ministrul Justiției are sau nu dreptate. Pentru că el însuși, ministrul, a reușit să plictisească atât de tare și a trimis după fentă, încât nici nu s-a mai întrebat nimeni de ce lui Lazăr nu i se reproșează marile eșecuri, ci doar chițibușăreli mărunte, dar spectaculoase.

Din raportul lui Tudorel s-a reținut doar că Lazăr și-ar fi strecurat, ștrengărește, în dosarul de candidatură la funcția de șef al Parchetului General și niscaiva dovezi că a fost fidel președintelui Iohannis, clasându-i oareșce dosar. Lazăr, neamintindu-și exact dacă a făcut sau nu măgăria asta, a cerut informații suplimentare de la CSM, care CSM a zis că nu, la dosarul de candidatură al lui Lazăr nu există vreo rezoluție de clasare a vreunuia dintre cele nouă dosare ale președintelui pe care le-a clasat Parchetul din Alba. Tudorel, care ba e în concediu, ba își șterge postările de pe Facebook, insistă că în dosarul pe care l-a văzut el s-ar afla și limbuța către președinte. La ora scrierii acestui articol, Lazăr are în mânuțe o adresă oficială de la CSM care spune că procurorul-șef n-a comis-o, iar Toader anunță publicarea dosarului așa cum îl are el pe birou.

Și, totuși, din toată activitatea de procuror-șef a lui Lazăr, chestia asta e cel mai mic lucru ce i se putea reproșa. În definitiv, lui Iohannis i se putea comunica și prin viu grai, de către un binevoitor aplecat către urechea prezidențială, că a fost scăpat de dosare de către candidatul la șefia PÎCCJ.

Din aprilie 2016, însă, de când a fost numit procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Lazăr a avut un mandat populat cu scandaluri interne și ratări monstruoase. În calitate de șef al șefei DNA, Lazăr a tăcut mâlc atunci când s-a spart oroarea de la Ploiești, a acoperit cu aroganță numărul galopant al achitărilor din dosarele DNA și, în general, a vrut să fie mai degrabă politician și legislator decât administrator al activității procurorilor din toate parchetele țării.

Toader, însă, joacă și cartea asta așa cum a jucat-o și pe cea cu Kövesi, bazându-se pe faptul că președintele nu poate, de fapt, să refuze revocarea. Asta nu mai e, nici pe departe, o procedură de revocare, ci un început de dictatură ministerială, bazată pe abureală. În spatele unei presupuse evaluări de zeci de pagini, al unor acuze subțiri și al unei încăpățânări feroce, orice procuror-șef poate fi schimbat prin simplul act de voință al ministrului Justiției. Iar asta se va întâmpla chiar dacă în cauză va fi un personaj sinistru precum Kövesi, unul alunecos precum Lazăr sau chiar un procuror bun, pus pe treabă. De asemeni, în locul lui Toader, profesor de drept și fost judecător constituțional, ar putea fi Iordache sau Șerban Nicolae. Este că, oricât de dezagreabili ar fi Kövesi și Lazăr, revocarea lor n-ar mai părea deloc justificabilă?

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Să zicem că Iordache îl schimbă din funcție pe Lazăr sau pe Paolo Borsellino, să mă scuze memoria lui că-l pun lângă un ipochimen ca Lazăr. Și ce? N-avem procurori independenți? Ordonă Lazăr cui să-i fie făcute dosare după ce primește bilețele din dumbrăvi? Îngroapă Lazăr dosare? Plimbă Lazăr dosare până se prescriu? Își dă Lazăr acordul să vină transcriptul de la sereistul de serviciu? Ferească sfinții, Doamne Dumnezeule….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

  • Așteptîndu-l pe Georgescu

    6 ianuarie 2025

    Sub protecția zeiței Agonia, partidele pro-europene zac în balta propriei derute și serbează, împodobite cu filmulețe pe TikTok, Zilele Prostiei. Nu sînt singure. La festivități participă și președintele cu termen […]

  • Nu se mărește TVA-ul! Taci, că-ți cumpără mama avion!

    2 ianuarie 2025

    De câteva zile mă uit peste măsurile din ordonanța trenuleț și nu-mi dau seama cât de nasoală și gravă e situația. Că e!, dar încă nu-mi dau seama cât de […]

Iubitori de arta