Tudose Sperie Golani

Mihai Tudose, cu cei doi metri pe verticală și cu acea față pe care s-a jucat Goya, pare desprins din galeria marilor cuțitari ai Brăilei. Și, la limita sa de jos, ăsta e adevărul. Cutele de la rădăcina nasului provin din vechi capete în gură, așa cum așezarea neregulată a dinților e urmarea replicilor primite de la adversar. Ridurile de pe frunte, în schimb, nu au la origine lovituri de toporișcă, ci sînt un dar pe care Mama Natură l-a făcut acestui fiu al violenței ca să se poată impune în lumea plină de onoare și de sînge a cartierelor Comorofca, Brăilița, Chercea și Viziru. Fiu de profesori, Tudose a căutat de mic compania derbedeilor, din a căror filozofie și-a hrănit cariera. La înfățișarea lui, nici nu avea de ales. Codin și Terente, legendele violenței locale, i-au marcat Weltanschauung-ul. Statura, mușchii și uitătura l-au ajutat să-și clădească un nume respectat în lumea bună a bătăușilor din port.

În anii ’70-’80, lumea interlopă a Brăilei era dominată de școala de gîndire Titi Crăcănatu, o școală de corecție care rezolva diferendele cu împunsături scurte în arterele mari și fugă de la fața locului. Se povestește că, atunci, viitorul premier al României a încasat în zona șalelor un șiș de măcelărie și a scăpat fără vreun organ vital atins. Norocul lui a fost un neisprăvit cu mîna tremurătoare, pe care Tudose l-a lăsat lat cîteva luni mai tîrziu. Impresia generală a vechilor golani despre Tudose e unanim favorabilă. În lumea micilor răufăcători, a fost considerat un băiat cu ținută și cuvînt, inteligent și săritor, dar cu care nu e bine să te pui. Mai tîrziu, cînd facultatea vieții a fost absolvită cu brio și Tudose s-a apucat de muncă impozitată, și-a păstrat renumele de om serios. A făcut eforturi mari pentru asta, fiindcă fața de bețiv i le ruina mereu. N-a băut niciodată cu adevărat, iar asta o spune toată lumea. Oameni care au fost cu el la nunți, la botezuri, la chefuri de familie, la băute, la femei, se jură cu cuțitu-n dinți că Tudose nu bea. Iar fața lui zdrobită e doar un semn prietenesc pe care viața lui anterioară ni-l face.