Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Turnătorul de la Microsoft e tunar la stat și furnizor al serviciilor secrete

Zoom Turnătorul de la Microsoft e tunar la stat și furnizor al serviciilor secrete

Printre sifoanele cu debit mare din dosarul Microsoft

se numără Gabriel Marin, unul din mamuții corupției din IT. Peste el, organele statului, însărcinate cu prinderea infractorilor, au așternut un strat gros de dezinteres și uitare. În mare, Gabriel e deținătorul unei fracții din ceea ce reprezintă compania Omnilogic, adică al uneia dintre tentaculele mondiale ale acestei caracatițe puse pe furat.

Să admirăm puțin din exterior ceea ce un raport ajuns în mîna autorităților române numește „structură implicată în fraudarea statului român, evaziune fiscală, spălare de bani și mituirea oficialilor”. Sîntem în 2004, iar raportul zice că, asemeni sepiei care își schimbă forma și culoarea după dușmani și peisaj, structura din care face parte Marin se adaptează în funcție de sumele care trebuie smulse statului român. Iată una dintre fotografiile sale, conținute în raport:

– Harris Corporation, cu sediul în Florida;

– Societatea Națională de Radiocomunicații SA, cu sediul la București, reprezentată de Gabriel Grecu, director general;

– Omnilogic Corp, bazată în New Jersey, posedată de Gabriel Marin și reprezentată de, bineînțeles, tot Gabriel Marin;

– Globecom Systems Inc, New York, cu Gary Gomez în poziția de General Manager;

– DialCom International LTD, cu o căsuță amenajată în British Virgin Islands și deținută de celebrul Gabriel Marin;

– Omnilogic BGS SRL, avută și condusă de – nu mai e nici o surpriză – Gabriel Marin;

– Marklink Establishment, cu sediul în Elveția, manageriată de Marius Zimmermann, reprezentată de Ion Ivașcu – country manager la Omnilogic BGS. Marklink e un off-shore deținut de, firește, Gabriel Marin;

– Aurelian Forgaciu, general manager la Harris România, angajat la Harris Corporation;

– SatelRom Inc, Washington, un off-shore deținut de Forgaciu;

– Gabriel Grecu, șeful SNR;

– eternul Gabriel Marin și

– nesătulul Alexandru Bittner, unul din bidoanele lui Adrian Năstase, om de bază al tripletei Bittner-Petrache-Cocoș.

Ce mai zice raportul?

Păi, cică aceste companii încheiau contracte umflate cu Societatea Națională de Radiocomunicații, trimiteau banii în rețea, îi spălau și apoi, prin intermediul lui Bittner, îi cocoșau cu bani pe oficialii care semnaseră jaful.

Să luăm un exemplu mărunt, în care, sub pretextul implementării unui upgrade de serviciu vocal la stația Cheia, SNR plătește către Globecom Systems 6.488.836 USD. Globecom Systems plătește către Omnilogic Corp 5.320.845 USD, iar Omnilogic plătește către DialCom 746.000 USD.

Mai departe, Omnilogic pretinde că echipamentele o costă 3.756.000 USD și distribuie restul de bani în interiorul structurii. Ubicuul Gabriel Marin face astfel, dintr-un foc, pe spinarea poporului care doarme liniștit, un profit de minimum 50%, numai bun de alocat evaziunii și șpăgilor.

La scara tunurilor date de Marin,

ne aflăm în fața unei înțepături de purice. SNR a fost devalizată de sume mult mai mari, la care raportul se referă pe larg. Noi, însă, ne referim aici la altceva. Ne referim la tăcerea serviciilor. Aceste fapte și altele ca ele au ajuns de multă vreme la cunoștința structurilor de informații. Dar așa cum au ajuns, așa au și dispărut, îngropate sub vigilența complice a organelor. Marin a beneficiat de contracte IT cu toate instituțiile de securitate ale statului român.

Abuz, trafic de influență, evaziune, mită, spălare de bani. Hoție multilevel. Ani la rînd, toate astea n-au trezit nici o reacție. Marin a distribuit banii cu o sîrguință pe care a apreciat-o toată lumea, de la director la ministru și de la particular la general. Cu patru stele.



3 comentarii

  1. #1

    Forte interesant articol !!! Tare!…Dam, din ce in ce mai des, de cam aceleasi nume…de mafioti…o fi vre-o intimplare ???

  2. #2

    Asteptam si celelalte detalii cu sume si prin ce firme s-au plimbat banii din multe-multe alte contracte incheiate de firma respectiva.Microsoft e mic copil.

  3. #3

    ingrozitoare este complicitatea serviciilor. Pe mina cui sint toate datele noastre personale?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia