Mâna aia care a semnat contractul de servicii pentru întreținerea multi-anuală a drumurilor județene din Tulcea e plină de sânge.
De sânge sunt pline și lamele utilajelor tocmite să deszăpezească drumurile județene. De sânge, când ar fi trebuit să fie pline de zăpadă.
De sânge sunt pline mâinile nenorociților care s-au întins mai mult decât le era plapuma, angajându-se la niște lucrări pe care, oricum, nu aveau de gând să le facă.
Uitați-vă cu atenție pe jos când treceți pe lângă clădirea de peste 10 milioane de euro (renovarea) a Consiliului Județean Tulcea. Priviți marmura cumpărată cu mult peste prețul pieței din carierele lui Adriean Videanu. Ridicați-vă privirea printre camerele de supraveghere care fac parte dintr-un sistem de siguranță supraevaluat. Veți vedea, la un momentdat, la etaj, o lumină. Acolo este biroul lui Victor Tarhon, președinte al CJ Tulcea și vicepreședinte al Partidului Democrat-Liberal. De pe mobilierul de mii de euro, scurgându-se pe sub aparatura de mii de euro și ajungând pe gresia și marmura despre care vorbeam mai devreme, o dâră lungă de sânge coboară în stradă cu liftul de zeci de mii de euro. Dacă firmele angajate să facă asta ar fi dat pe jos cu nisip, sângele s-ar fi oprit la baza scărilor. Dar n-au făcut-o. Dâra de sânge merge mai departe, nestingherită decât de nămeții din ce în ce mai mari.
Departe de oraș, după ce a mers pe drumul național, dâra de sânge se desparte. O parte o ia pe DJ222A, spre Hamcearca. Cealaltă parte se întinde pe DJ222B, spre Stejaru.
La Hamcearca, sângerearea se oprește în casa unui bătrân de 70 de ani. La Stejaru, în pieptul unui pacient de 57.
Sângele apă înghețată nu se face. De aia poți să-i iei urma pe zăpadă. Iar acolo unde a ajuns dâra de sânge era multă zăpadă. Prea multă. Atât de multă, încât ambulanțele plecate din Tulcea nu au ajuns la timp nici la bărbatul de 70 de ani care a murit în casă și nici la bărbatul de 57 de ani care, înjunghiat, a murit cu zile, sângerând în așteptare.
Doar că zăpada aia nu avea ce căuta pe drumurile județene. În niciun caz nu acum. În niciun caz nu trebuia să împiedice ambulanțele.
Asta a fost ideea atunci când președintele CJ Tulcea a desființat Servicii Publice Județene, concediind în jur de 50 de oameni: să fie drumurile județene bine întreținute și deszăpezite de către privați, mai ieftin. Să nu mai fie zăpadă pe drumuri iarna și să nu mai fie gropi vara. Firma statului, Servicii Publice Județene, înghițea anual cam un milion de euro.
Scump, doamnă, scump.
Peste 50 de oameni au fost dați afară, în numele economiilor ce trebuie făcute. Și s-a făcut licitație. Și s-a atribuit contract pe 4 ani. Și întreținera multi-anuală a drumurilor județene a început să coste 2,7 milioane de euro pe an, în loc de un milon. Cu o asemănare și cu o mare deosebire: asemănarea constă în faptul că mare parte dintre utilajele folosite aparțin tot CJ Tulcea, ca și până la privatizare, iară nu firmelor private; deosebirea constă în faptul că utilajele n-au funcționat, contractul n-a fost respectat iar drumurile n-au fost deszăpezite în termenul cerut. Din cauza drumurilor județene nedeszăpezite au murit, deja, 2 oameni. Lăsând lungi dâre de sânge în urmă.
Probabil, însă, că, atunci când ai pe mână de 2,7 ori mai mulți bani decât ăia de dinaintea ta, nu mai poți face față presiunii. Deși, n-ar trebui. Ăia de dinainte, dincolo de faptul că n-au reușit să facă profit atât de mare, nici n-au fost atât de eficienți. Ei n-au reușit să omoare doi oameni într-o singură zi, oricât de mult i-ar fi ajutat condițiile meteo. Dacă Victor Tarhon a vrut să obțină, în schimbul celor celor 2.700.000 de euro, viteză de execuție și lipsa oricărei urme, a reușit. Crimă mai rapidă n-am văzut, iar urme pe mormanele de zăpadă nici ambulanțele cu șenile n-ar fi reușit să lase.
Mai e sângele ăla…
Dă-l dracului, că poliția n-are bani de expertize criminalistice complicate.







Coruptia ucide!!!!!!Dupa ce coruptie este in tara asta nu cred ca ecapa nici 10% din popor!!!!!Stupid,penibil si absurd!!!!!
O privatizare de succes, nu?
Contractele incheiate de CJ Buzau au ca beleficiiari membrii ai familiei d-lui Mocanu Victor, pre;edintele CJ, care sfideaza de ani buni legea ;i falsific[ licitaíile. acesta este membru PSD.Fac aceast[ preciyare pentru d-na Senator Ecaterina Andronescu pentru ca astazi tuna si fulgera împotriva puterii care incheie astfel de afaceri.
curat murdar, d-na andronescu
Pai,vedeti ?Ar fi trebuit sa-l solicite pe premier sa dea o lopata de ajutor,o facea gratis.Ba mai venea si cu ceaiul de acasa sa le dea amaratilor de sinistrati.Noroc ca mai avem conducatori de omenie la asa vremuri vitrege.Asta e alinarea noastra.
Articolul de la inceput e plin de invidie,de frustrari ale celui care l-a scris. Exagereaza,cu cuvinte precum sange s.a.NU e deloc echidistant, este neprofesionist. Hai veniti in Tulcea sa vedeti cum arata orasul, chiar daca au mai ciupit ceva politicienii sincer se merita pentru ca orasul s-a modernizat si se modernizeaza, asa ca eu ca si Tulcean imi dau seama de rautatea fatisa a articolului. Jurnalistaul cred ca ar fi fost mai fericit daca acea cladire a consilului judetean ar fi fost paraginita, pentru ca ar fi aratat ca multe cladiri si fabrici din bucuresti…in paragia.Din punctul meu de vedere mai bine o investitie chiar si mai scumpa decat sa lasi lucrurile in paragina. Stati sa vedeti ca institutiile Bucurestene ai intrat in oras, sa vezi acolo cum se distruge ce au consturit localnicii in ani de zile.
Armand, eu chiar trăiesc în Tulcea, așa că nu-mi puteți explica mie cum arată orașul, pentru că văd asta cu ochii mei în aproape fiecare zi (excepție fac zilele când sunt la București, la redacție, și cele în care nu mai pot ajunge acasă din cauza drumurilor nedeszăpezite). Dacă dumneavoastră vi se pare că e un oraș european dichisit, n-aveți decât, e o părere bazată, probabil, pe comparația cu CA Rosetti.
Ca să vă rezum, să înțelegeți și dumneavoastră de ce am scris despre sânge încă de la început: au murit doi oameni pentru că drumurile nu au fost deszăpezite, iar salvările nu au putut ajunge la timp la ei.
Aaa, scriu și pentru ziarul din care citați (am scos eu link-ul, că nu se potrivea). Dacă vă uitați cu atenție nu e săptămână să nu am acolo cel puțin un text despre dezastrul din administrația locală tulceană. Poate ne întâlnim într-o zi să stăm de vorbă pe faleza plină de gropi în care se scufundă tiruri întregi, sau pe străzile pline de gropi, sau prin centrul inundat la fiecare ploicică.
Musiu’ de Hillerin, în Franța și-ar da demisia, domnule, manichinul cu lopată pentru așa ceva?
Stimate domn de Hillerin,
poate ca, condeiul va este prea inveninat. Citesc de ceva timp „lucrarile” dumneavoastra. Io vizitez jud Tulcea cam o data la doua saptamani. Locuiesc de fel in Bucuresti, dar pot sa spun ca in ultmii doi ani am vazut schimbandu-se fata judetului despre care scrieti. Si schimbarea asta este in foarte bine.
E grav ca s-au dus doua fiinte….dar poate stimate domn de Hillerin, poate descrieti si contextul in care s-au produs cele doua strategii…..Dupa cum povestiti de sange, cred ca deja va considerati cel putin Dumnezeu, si atunci cu siguranta statea in puterea domniei voastra sa potoliti stihiile naturii. Ca nu-i asa, cand sufla vantul si viscoleste zapada, doar Dumnezeu mai poate interveni!!!
Stimate domnule MIhai, nu vă contrazic. S-au mai schimbat lucrurile prin județul Tulcea. Nu neapărat în bine, însă, dacă ne gândim la banii cheltuiți cu asupra de măsură.
Dacă îmi dați drept exemplu drumul spre Murighiol, vă pot spune că a costat mai mult decât estimarea inițială, a fost dat în folosință cu jumătate de an mai târziu iar diferența de bani a luat calea conturilor PDL. Pentru acel drum s-a enervat și Uniunea europeană, pentru că n-au respectat procedurile de achiziție publică.
În fine, spuneți că-mi este înveninat condeiul. Poate. Ce rost are să scriu așa dacă oamenii ăia nu-mi sunt rude sau prieteni? Ce-mi pasă mie că mor doi oameni din cauza faptului că două firme de casă nu-și fac treaba pentru care au fost angajate? Hai să lăsăm lucrurile așa cum sunt, să nu deranjăm pe nimeni și să nu vorbim despre moarte, sânge și corupție, pentru că sunt printre noi ființe sensibile. Asta-i calea, probabil, dar nu a amea.
Domnul meu, nu cunosc valorile de care povestiti (poate le stiti d-voastra)….cert e ca vad ca lucrurile se misca, si se misca in bine. Acum 4 ani imi rupeam masina mergand pana la Dunavat sau la Enisala…Dar ce mai conteaza.
PS: ati reusit sa plecati din TL spre Buc??
Răspund mai întâi la PS. Cum autostrada s-a deschis de-abia duminică, n-am mai plecat. Oricum, luni dimineață ar fi trebuit să mă întorc în redacție. Mai încerc marți.
Despre valori, nereguli și alte mici amănunte ma mai scris, fie în Cațavencii, fie în fosta noastră revistă, dar mai ales în cotidianul local, Obiectiv. Drumul ăla e un drum bun, dar sunt curios cum va ieși din iarna asta. Și, oricum, a costat prea mult, dacă firma constructoare (una dintre firmele abonate, de când cu PDL-ul, la banii publici și care, culmea, ar fi trebuit să deszăpezească și drumurile județene în maxim 24 de ore) și-a permmis să dea un comision din 7 cirfe, în care primele sunt 1 și 4, restul fiind zero.
sa vedem atunci cum trece iarna peste drumul ala, ok? Desi pariez pe o sticla de uischi de 18 ani ca v-ati bucura imens ca drumul acela sa aiba probleme nu? din cate tin minte, parca a mai trecut o iarna peste acel drum, nu?
Ca sa respund la raspunsul PS-ului: pe urziceni se circula de sambata – m-am intors eu, cu un logan!
@Mihai:Din nefericire, dnul De Hillerin nu greseste.In Tulcea,si nu numai, nu vad atat de multe lucruri bune. Exemple de iarna si nu numai sunt multe,iar despre inteligenta unora din edili e de povestit. Exemple sunt prea multe, si reamintesc numai ca in iarna lui 2010 in 17 ianuarie, abia s-a putut urca panta de la soseaua care duce la Petrom, cea de la intrarea in oras, deoarece nu s-a dat cu nimic timp de multe ore desi era un polei de nu puteai sta in picioare, apoi autorizatiile de constructie pentru Hotelul de pe faleza, cel al lui Videanu, care a blocat toata panorama blocurilor din strada Portului. Recent ar fi modul in care este reparata sau intretinuta faleza, unde iti rupi gatul la fiecare pas sau centrul unde la prima ploaia iti iei barca. Nu mai spun de toate jumperele puse complet aiurea in pante, de parca pe acolo, mai ales pe urcare, se vor face curse..Si sa nu mai amintesc de soseaua dintre Tulcea si Nalbant, care e groaznica.Legat de iarna asta,deja e crima ceea ce s-a intamplat.Fata de alti ani,acum s-a stiut ce urmeaza sa vina si nu am vazut nici un utilaj care sa imprastie antiderapante si nicio lama care sa curete.Sa ma lase politrucii ca a fost viscol samd. Din 2,7 milioane euro se luau zeci de km de gard verde de pus pe langa sosele in locul copacilor de care se tot lovesc unii, mai mult sau mai putin inconstienti.Daca tragem linie, e pe minus.Rau! Asa cum e si tara asta de cand e guvernata de hotii astia.Nici USL-istii nu sunt mai breji,dar astia parca sunt si hoti,si tupeisti si nesimtiti cat cuprinde.A ajuns cutitul la os si va curge si sangele lor, ca deja nu se mai poate.
dragilor, va vorbeste o tulceanca plecata din tara de 20 de ani… ma intorc in tulcea cam o data la 2-3 ani si vad ff mici si slabe progrese fata de alte orase din tara(constanta, bucuresti-desi si acolo at fi multe de spus) la nivelul administratiei locale in tulcea a domnit dintotdeauna nesimtirea, de pe vremea raposatului fsn si pina azi: drumuri si strazi vesnic de proasta calitate, conditii de ev-mediu in scoli si gradinite, ff proasta organizare in gara si autogara, foooaaarte proasta gestiune a ce are orasul mai frumos: dunarea, portul, faleza si chiar lacul ciuperca… sa mai vorbim de spatiile verzi, locurile de joaca pt copii prin cartiere si de relaxare vara pentru batrini?- nu exista! transportul in comun? naspa!!! un oras civilizat asta inseamna:infrastuctura moderna realizata la costurile cele mai mici cu putinta, servicii de calitate pt cetateni…a! n-am vorbit de spitalul din tulcea mai bine tac din gura:.. o explicatie? CORUPTIA
chere armand , nu ai vrea tu sa ne spui si pe ce bani arata orasul ala bine?? ca daca e la de 3-4 ori pretul real atunci chiar nu ma intereseaza…………….sau mai bine nu ti-ar fi si tie misto sa dai 30000 de euroi pe un logan tunat???ca arata misto…………….chiar daca te-ar costa doar 10k real
mäi nea Armand, esti penibil de penibil! Frustrat??? Pai cum så nu fii frustrat(dacå intr-adevår intelegi cuvintul)cind vezi nesimtirea, aroganta si jaful liber pe stråzi si in birouri luxoase- luxozse pe banii de taxe si impozite?dacå tu nu esti frustrat de asa ceva, e clar cå esti unul din cei ce beneficiazå nerusinat de acesti bani, sau esti un tembel .
Mihaela ai dreptate! Mai adaug afacerea” pavela din lut ars”(o afcere personala a primarului Hogea), care pe banii tulcenilor, este inlocuita anual, pe motiv de material prost. In fiecare an in special inainte de festivitatile de sf. Marie , se carpeste si iar se carpeste. Hogea, Boieru, Tarhon,si in mai mica masura niste machedoni verosi in afaceri personale dar cu functii publice ,se umfla ca broscoiul lui Ioan Oltaean, in gatul Tulcenilor. Dupa amabilitatile cu florile oferite de doritorii in realegere cu prilejul zilei de 8 Martie(doar anul acesta, caci in anii trecuti erau misogini notorii -asa cum sunt de obicei), au crescut deja in sondajele comandate si platite tot de ei.