Umilința Ralucăi

Raluca Turcan a trecut prin toate ipostazele miștoului. A făcut mișto ea de ea – a mințit într-o emisiune TV în legătură cu vârsta, părând fie înduioșător de proastă, fie o mincinoasă amatoare. Au făcut mișto de ea colegii, mai întâi punând-o la Muncă, după ce Orban a explicat cu ani în urmă în fața partidului care e „munca“ prestată de Raluca Turcan, pe-atunci pedelistă, pentru a urca spre vârful politicii. După peneliști, au început să facă mișto de ea și useriștii. Urât, foarte urât, s-o dea și useriștilor, cum se spune pe cartier. Dar, na, apucăturile sunt apucături, nu comentăm, nu judecăm pe nimeni.

La o zi după ce Raluca Turcan – dacă ăsta o fi numele ei, că nu i-am văzut buletinul – a zis că discuțiile despre mărirea vârstei de pensionare sunt „minciuni gogonate“, a ieșit cu declarații Dan Barna. Inutil cum îl știți, a umplut televizoarele cu banalitate, aducând acel dram de ridicol și jenant atât de necesar: „Vârsta de pensionare trebuie calibrată cu speranța de viață“. Barna a zis că nu are rost să se rezume la ceva ce nu știe când poate să aducă la un loc multe alte lucruri de care n-are habar. Bineînțeles că omul nu a zis cam ce e speranța de viață, dar cam bănuim: niște cifre. Nu e vorba însă aici de Barna, omul e o arteziană de porcărele. Ideea e că Barna a făcut-o de râs pe Turcan. Și pe sine, dar asta a fost un bonus. Orban, imediat, a ieșit și el și a jucat-o în picioare pe blonda cu meclă de copil bătrân. A fost trist, un spectacol așa-zis politic în care niște hăndrălăi o calcă-n picioare pe o femeie. Știu, așa îi trebuie, veți spune, așa le trebuie tuturor, dar totuși…