Clipe de groază pentru un alegător din circumscripția electorală Alexandria, după ce patru străini au apărut la mormântul lui și au început să sape de zor, ca să-l scoată afară. ”Eram la mine-n garsonieră, îmi vedeam de treaba mea, când am auzit un zgomot de cazma de afară”, povestește teleormăneanul, un domn altfel sănătos, care a murit în somn, la vârsta de 94 de ani.
”Vă dați seama că m-am speriat și n-am mai putut să fac nimic toată noaptea. Inițial aveam de gând să mă răsucesc în mormânt cu gândul la situația politică, dar a trebuit să stau nemișcat până când au plecat străinii. Mă bucur că am scăpat. Nu știu ce-aș fi pățit dacă ajungeau la mine. Vă spun sincer, chiar nu știu, pentru că sunt deja mort și mai mult decât să omori pe cineva nu prea ai ce să-i faci.”
Potrivit unor surse politice, la originea tentativei de dezgropare s-ar afla un om foarte influent. Scopul lui era să-l ducă pe bărbat la vot, iar de acolo direct în prăpastie, odată cu toată țara.