O parte din slăbiciunea mea pentru romanele lui Tudor Ganea vine, cred, și din cauză că el scrie și despre Constanța, cu gara și plajele sale, cu populația amestecată etnic și cu lungul bulevard Brătianu, fost Șoseaua Murfatlar, fost Filimon Sîrbu. Adică despre orașul pe care îl știam din copilărie. În cărțile lui Tudor Ganea descopăr însă și cartierele de blocuri care nu existau în copilăria mea și lumea care le locuiește. Altfel, dincolo de nostalgiile mele, îmi place cum scrie Tudor Ganea, cum își pune imaginația la treabă, cu instinct de romancier și, deloc în ultimul rînd, spiritul critic pe care-l atribuie personajelor sale. Însușirile astea se vedeau încă din romanul său de debut, realist-fantasticul Cazemata, și, indiferent de schimbările de registru și de formulă epică, le regăsești în toate celelalte romane ale sale.
În noua sa carte, Vreau să aud numai de bine, Tudor Ganea e realist pur și simplu. Aici romancierul scrie despre criza bărbatului la 40 de ani, din perspectiva unui arhitect care e și scriitor, Toma Ionescu, un constănțean ajuns la București, și a prietenilor săi din copilărie. Toma e hărțuit de un cancer la tiroidă, vindecabil și nu prea, tocmai cînd s-a decis că a sosit momentul să termine cu demisiile prin care își schimbă des locul de muncă.
Și acum, ca și în Cazemata sau în Cîntecul păsării pe plajă, apar în roman multe elemente autobiografice, dintre cele despre care Ganea vorbește prin interviuri. Or mai fi poate și altele, știute numai de el ori de apropiații lui. Oricum, pentru curiozitatea autenticiștilor, opiniile lui Toma despre meseria de arhitect și despre îndeletnicirea de scriitor sînt aceleași ca ale autorului său. Ca și Tudor Ganea, personajul său mărturisește aproape cu aceleași cuvinte că își scrie romanele în pauza de prînz de la slujbă și recunoaște că are o relație tot mai proastă cu practicarea arhitecturii – care la noi se face mult și prost, constată dezamăgiți amîndoi. Iar cine caută pe net profilul Tudor Ganea descoperă că, la fel ca și personajul său din Vreau să aud numai de bine,arhitectul cu acest nume a fost angajat la mai multe firme de arhitectură, înainte de a deveni liber-profesionist. Toma al său are însă și o experiență care lipsește din CV-ul autorului: a fost arhitect la Primăria Capitalei, unde a avut de-a face cu arta unora de a nu face absolut nimic, cu aerul că sînt ocupați, pînă să pice victima intrigilor de birou și a dușmăniilor patologice ale unei șefe malefice.
Vreau să aud numai de bine e și un roman satiric de formație, care însă nu se rezumă la viața personajului care se povestește, ci îi cuprinde și pe ceilalți membri ai găștii sale de cartier din copilărie, din care face parte și o fată, poreclită Stup. Ce au fost, ce voiau să devină și ce-au ajuns. Cu o excepție – unul dintre ei a rămas în stadiul de promisiune, fiindcă a murit de o boală misterioasă în adolescență.
Cu o intrigă de thriller, care pornește de la un mesaj primit pe net de Toma și de ceilalți membri ai găștii, romanul urmărește întortocheatele povești de viață ale membrilor grupului, într-o frescă satirică în care mizerabilismul revoltat al adolescenților e recostituit pornind de la celălalt capăt, în desfășurare, al drumului lor prin viață.
Cu vîrfuri narative memorabile, cu întorsături de situație excelent controlate, dar și cu scăderi care țin de schimbarea registrelor de limbaj, o problemă mai veche a autorului, Vreau să aud numai de bine e o reconfirmare cît se poate de interesantă a vocației de romancier a lui Tudor Ganea.
Tudor Ganea, Vreau să aud numai de bine, Editura Polirom, 2024.
1.020 de vizualizări
