Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un cartof, un sociolog

Zoom Un cartof, un sociolog

Sociologul Dani Sandu analizează ultimul sondaj CURS și rîde: „În teritoriul cercetării sociale, asta este echivalentul unui curs de istoria României care ar spune că Marea Unire a fost decisă de o conspirație între Moș Crăciun și Iepurașul de Paște, care și-au semnat înțelegerea cu sînge de extraterestru virgin pe un pergament din pielea primului născut între un vaporean și o femeie dacă“.

Dar care să fie cauza acestei combinații sfinte, tradiționale și îmboboșate? Păi, chiar sondajul CURS. M-am uitat și eu, de curiozitate. Și am rîs și eu, că e de rîs. Hai să vă dau ce spune el (sondajul) despre preferințele bucureștenilor pentru viitorul primar:

  1. Nicușor Dan, 36%
  2. Gabriela Firea, 33%
  3. Sebastian Burduja, 8% (aici nu mă pot stâpîni și îmi saltă sufletul de bucurie: cu toți banii băgați în propagandă, cu toată susținerea falimentatorilor Bancorex, cu toată vechea gardă de securiști, tinerelul ambițios nu există pentru bucureșteni. Ah, în paranteza asta visez să deschid un jacuzzi cu artificii, să dau o petrecere cu crack, cu drack, cukack, de bucurie că puiul de lele nu trece baremul)
  4. Mihai Enache (un necunoscut din AUR curat), 8%
  5. Diana Șoșoacă, 5%

și, surpriză, un nume necuprins în chestionar, dar pe care (se zice) bucureștenii intervievați l-ar fi scos în față:

  1. Cristian Popescu Piedone, 10%.

Îl înțeleg pe sociolog și marșez și eu cu celebrele lui entități supranaturale. Numai că nu așa cum crede domnia-sa, că Piedone e produsul unui delict de marketing strecurat în supa sondajului. Tocmai faptul că un sociolog nu înțelege, nu își explică și nu analizează popularitatea reală a numitului mă face să rîd. A-ți strecura simpatiile politice în comentariile publice am mai văzut. Celebrul Mirel Palada, karatistul lui pește, a greșit toate previziunile. Toate. După cîrnatul de aprecieri eronate, ar trebui să se ducă cu mîna-ntinsă la serviciul de șomaj. El nu poate fi întrecut în previziuni aiuristice decît de Cristoiu, care n-a nimerit nimic timp de 25 de ani. Dar nici unul, nici altul nu stau cu mîna-ntinsă, ci sînt solicitați în draci de… De cine? Mă întreb, nu dau cu parul.

Dar să revin la sociologul nostru. Dl Dani Sandu se miră cum, prin ce mișculație a ajuns Piedone în sondaj. Păi, să-i spun eu, un neofit. Prin popularitate. Că altfel nu se poate înțelege cum a cîștigat sector după sector, dacă nu te duci la fața locului să vezi kitsch-ulatît de iubit, ras, tuns și frezat pe bulevardele Capitalei. Ar trebui să fii orb, nu sociolog.

Și ar mai fi ceva. Dacă nu îți sare în ochi locul 1, al lui Nicușor Dan, înseamnă că te poți angaja în laboratoarele cele mai sofisticate, să participi la testele dublu orb, că orbete simplu nu prea se poate. Io, mandea, dau în scris că Dan nu va lua mai mult de 15-29%. Doar să se prezinte singur și să fie votul obligatoriu, altfel nu văd cum. Capitala e un dezastru. Iar cetățenii au acumulat o ură aproape neomenească. Vorbesc de cetățenii obișnuiți, ăia care trăiesc la bloc, la țeava comună de apă caldă și căldură, nu de visătorii din cartierele rezidențiale, de stînga caviar, de idealiștii de la curte etc. Nu am auzit, oriunde m-am învîrtit, mai mult de 10% concitadini care să-l voteze pe Nicușor. Și nici nu i-am auzit cu tîmpeniile propagandiste care circulă, cum ar fi „Plicușor“. Nu, Nicușor Dan nu ia mită, nu minte, nu e necinstit, nu e incompetent în matematică, doar că nu se pricepe să conducă un oraș. Nevoile orășenilor (scopul prim al unei primării) îi sînt străine. E un om care vede formule, nu viață. De aia, să mă bată atît Moș Crăciun, cît și iepurașul de Paște, nu cred nici în ruptul capului că e în fruntea sondajului.

La Firea, cred. Da, dar nu pentru că aș fi fieros. Ci doar bănuitor. Firea strînge toate neîmplinirile lui Dan și, după patru ani– o eternitate!–, nu mai e pericolul public nr. 1. Unde mai pui că a pus de o campanie feministă (!) ca la carte. Tot ce i-a zis staff-ul a făcut. A bifat conștiincioasă tot. Dar nici așa nu ar fi ajuns în vîrf (că azilurile atîrnă de gleznele familiei ca o piatră de moară), dacă nu ar fi ajutat-o administrația actuală.

Pe Burduja nu-l socotesc. E nimeni și nimeni va fi după alegerile de la vară, oricîte fonduri va scutura din dulapul familiei. Hai să stăm strîmb și să judecăm drept. Cînd un necunoscut ca Mihai Enache îl ia pe dublul ministru, autorul lui Ion (blestemul soft-ului), omul nelipsit din orice știre „bună“, atunci, „Houston, avem o problemă“.

Mai rămînePiedone. Iar prezența lui pe liste, spre distracția sociologului (poate că ar mai fi trebuit să facă un an de știință aplicată), nu mai e atît de întemeiată. Disperarea în fața neantului îi face pe oameni să apeleze la orice. Rațiunea nu e nici suficientă, nici de folos. Îndemnul „Nu îl votați pe cutare, nu îl învestiți pe cutărică“ e un zero barat, cîtă vreme nu dai o alternativă. Vede cineva, îmi dă cineva o alternativă? Nț. Așa că mai ușor cu pianul ideologic pe scări.

Mă gîndesc acu’ că, dacă și-ar depune candidatura, Băluță (da, celebrul Băluță) ar spulbera. De ce? Pentru că, spre deosebire de sociologii lu’ pește, eu discut cu oamenii, nu le pun pumnu-n gură. Da’ asta, în sociologia modernă, e de neiertat.

7 comentarii

  1. #1

    „Capitala e un dezastru. Iar cetățenii au acumulat o ură aproape neomenească. Vorbesc de cetățenii obișnuiți, ăia care trăiesc la bloc, la țeava comună de apă caldă și căldură, nu de visătorii din cartierele rezidențiale, de stînga caviar, de idealiștii de la curte etc.”
    Da, Bucurestiul are cel putin doua probleme mari : sistemul de incalzire si sistematizarea circulatiei.
    Dupa ce ai facut reparatii minimale la avarii timp de 30 de ani, este imposibil sa faci functional sistemul de incalzire in mandat de patru ani. Este o treaba care trebuie inceputa (ar trebui sa ne lamurim daca Nicusor a inceput-o) si continuata de el sau alt Primar.
    Sistematizarea este o treaba si mai dificila si dureroasa. Trebuie „taiat in carne vie „, ma refer la strazi, cladiri etc… in afara faptului ca este necesar un plan clar si batut in cuie despre cum vrem sa arate harta orasului in urmatorii 50 de ani. Dau un singur exemplu : S-a ras cu hohote de „aiureala” lui Oprescu cu strada suspendata dar la Budapesta exista de cel putin 10 ani. Bucurestenii vor sa circula bine dar se opun cu indarjire si cedeaza greu (cu bani multi) cand e vorba de daramat o cosmelie, o cladire fara valoare edilitara, de indreptat o strada strangulata. La Paris s-au daramat cladiri mari, serioase, cand s-a considerat ca nu mai au valoare edilitara si tin in loc proiecte importante, la noi daramarea unei cladiri vechi care blocheaza constructia unei artere vitale devine prilej de confruntare electorala, politica , imediat casa devine bun national desi e insalubra si plina de chiriasi pestriti.

    • #2

      Daca citim, aflam ca inlocuirea conductelor nu a fost descoperita -precum roata- de N.D.:
      MainNews. 20.02.2021. “Lungimea conductelor de termoficare înlocuite de Compania Municipală Termoenergetica București pe magistralele principale, în perioada iulie 2016 – octombrie 2020, a fost de aproximativ 63 de kilometri….În perioada menționată, pe magistralele secundare au fost înlocuite conducte de termoficare pe o lungime de aproximativ 219 km”, se arată în răspunsul transmis de PMB „; Total: 282 km. De mentionat, ca fara fonduri PNRR da’ pe fondu’ unui sabotaj al bugetului PMB de catre Dragnea.
      Evident insuficienti, si orice primar care va urma, va continua acest program; asa cum orice primar ( in afara de N.D.) va incerca sa finalizeze strapungerea dintre Splai si A1, inceputa de catre Firea si abandonata de catre neicushoru’.
      Cat despre „suspendata” lui Oprescu, in Tokio exista pe f’o 5 nivele, unele peste altele.

    • #3

      @Pieton

      1. Sistemul de incalzire. Nici eu nu cred ca e posibil sa-l repari in patru ani. Dar stii cine a crezut? Pai votantii lu’ Mucusor. De el n-as zice ca a crezut, el si USR doar au lansat cu nerusinare minciuna de doi lei la care cei saraci cu duhul au pus botul.

      2. Sistematizarea. Da, probabil ca asa e, trebuie daramat si reorganizat. Dar pe urma imi amintesc cum urla si blesteama rromulanii pe Ceausescu ca a „daramat cartiere istorice” pe care deja le facuse praf cutremurul. In plus, e amuzant sa vorbim de proiecte pe 50 de ani in tara unde nici un politician nu e in stare sa se tina de promisiuni de la o luna la alta.

      Mentionez, ca sa nu-mi aud acuzatii de pesedism, ca sunt tentat sa votez cu Mucusor doar pentru ca ii urasc mult mai tare pe toti ceilalti candidati.

  2. #4

    Mai mult decat serios un „sondaj” la care, din 1.067 intervievati, 50% nu si-au exprimat opinia. Adica, macar suntem convinsi ca 36% din restu’ de 50%, adica 192,06 cetateni il vor vota pe ND; si asa mai departe! Eu astept urmatorul sondaj Curs, in care 99% nu vor avea nicio parere.

    • #5

      Pai, putem sa ne gandim la un puci pentru primaria Bucuresti, o intelegere intre PNL si USR?
      Dupa cum vedem ,scot la bataie no name, care sa piarda in fata lui Nicusor dar si in fata madamei Clotilde.
      Nu il propun pe Baluta ca sa castige din primul tur.
      Cam asa e dupa 1989, in politica.Cei ce fac ceva pentru comunitate sunt dati deoparte.Le iau fata burtosilor care nu fac nimic.Si…vor pierde cu totii..

  3. #6

    Fără cuvinte

  4. #7

    …Analistul…Dani avea cumva cândva contracte cu primăria?…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

Iubitori de arta