Un copil ucide. Cine-i vinovatul?

Cînd un puști de 13 ani dintr-un orășel britanic este arestat sub acuzația de omor și ridicat de un echipaj de Poliție, la prima oră a dimineții, din patul de acasă, părinții sînt absolut șocați. Cine n-ar fi?

În dubă, Jamie Miller se smiorcăie continuu și insistă că-i nevinovat. La secție, tremurînd speriat, trece docil prin toată procedura de încarcerare – amprente, percheziție corporală, examen medical. Asistat de avocatul din oficiu și de tatăl său, acceptat ca adult însoțitor, Jamie neagă culpabilitatea și refuză orice explicație la interogatoriul cu agenții de caz, care, anticipînd o confesiune, îi prezintă proba supremă: înregistrarea video a unei camere de supraveghere din parcarea în care, în seara precedentă, o înjunghie repetat pe o colegă de clasă.

Întrebarea care se pune de la început, obsesiv, în Adolescence nu e „Cine?“ sau „Cum?“, ci „De ce?“. Răspunsul, complicat și complex, vine după înțelegerea profundă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia și această miniserie (care, cel mai probabil, va fi multipremiată la următoarea gală Emmy) reușește să îl formuleze destul de convingător. Rețeta succesului e un scenariu viu, în care nimic nu pare fictiv, o prestație actoricească de excepție și un director de imagine foarte inspirat: cele patru episoade sînt filmate în timp real, dintr-o bucată, fără pauză, cu o singură cameră care se plimbă în unghiuri largi printre personaje.

Patru episoade, patru scene, patru momente în timp ale metamorfozei băiatului inteligent în imaturul rebel fără cauză. Prima zi de după crimă, în secția de Poliție, cînd inocența e mînjită de umbre de îndoială. Peste trei zile, la școala lui Jamie, unde polițiștii se aventurează în lumea închisă a elevilor. Una crudă, care nu numai că nu menajează sensibilitățile, ci, dimpotrivă, creează o presiune socială care-i zdrobește emoțional pe toți cei vulnerabili. Mesajele pe Instagram au simboluri cu sens ascuns, înțeles doar de ei; avalanșa de hormoni provoacă tensiune sexuală și reacții necontrolate la tentativele de bullying. Șapte luni mai tîrziu, în camera sanatoriului psihiatric în care Jamie se află în detenție, în timpul ședinței de evaluare a sănătății sale mentale înainte de proces, cu psiholoaga terorizată de bipolaritatea subiectului, cînd calm și cooperativ, cînd furios, violent și intimidant. Un an și o lună după momentul care i-a schimbat destinul, acasă, cu membrii familiei care încă încearcă să revină la normalitate și un Miller senior devastat, pentru un final ce developează regretul părinților care se simt responsabili pentru fapta lui și resimt acut vina de a nu fi făcut mai mult pentru el.

Copiii sînt răi de la mama-natură: programați genetic să supraviețuiască, reacționează agresiv din instinct, ca orice pui de animal. E sarcina societății să-i îmblînzească și să-i dreseze prin reguli de comportament, numai că tocmai societatea modernă a dezvoltat mediul nociv care face posibilă oricînd o oroare. Rătăciți în realitatea virtuală a Internetului, la o vîrstă la care nu pot să discearnă corect ce-i bine și ce-i rău, puberii generației actuale nu sînt pe deplin conștienți că fiecare acțiune are efect și consecințe. E ca și cum părinții lor s-ar fi uitat, la vîrsta copilăriei, la desenele animate în care Wile E., coiotul, moare în orice fază în care încearcă să-l prindă pe Road Runner, ca să învie în următoarea, și ar fi fost tentați să-i facă colegului mai antipatic o farsă asemănătoare.

Adolescence instrumentează dosarul celei mai dificile perioade din viața unui tînăr, cînd, nesupravegheată, înmugurirea infantului delicat într-un adolescent spinos le poate produce tutorilor săi insuficient implicați surpriza de a-l vedea înflorit într-o plantă carnivoră.

Adolescence, 2025, dramă juvenilă extrem de actuală, creat de Jack Thorne și Stephen Graham, patru episoade de 51-65 de minute, difuzat de Netflix.

1.815 vizualizări