Atunci când politicieni mai mari sau mai mici fac tot posibilul pentru a îngreuna propria lor cercetare penală sau o eventuală condamnare, opinia publică freamătă de indignare. Când, însă, aceleași manevre sunt realizate de către fosta șefă a DNA, brusc lucrurile par normale, nimic altceva decât niște mișcări de evitare a prigoanei politice la care este supus simbolul mondial al anticorupției.
Laura Codruța Kövesi și-a început destul de prost apărarea, ieșind în public pentru a se plânge că este persecutată și că se încearcă stoparea sa din drumul deja triumfător înspre șefia parchetului european. Mai mult, din arsenalul hârșiților plimbați prin fața camerelor de pe trotuarul DNA sau al altor parchete, doamna Kövesi a învățat cam tot ce se putea învăța. A vorbit, fără să-i tremure vocea, despre vechimea cauzei. A folosit, din nou, placa aia cu denunțul făcut de un inculpat, a revocat procurorii, i-a revocat și a doua oară, și tot așa. Iar dosarul e de-abia la început.
Dar e ceva serios în dosarul cu pricina? Asta doar judecătorii vor putea decide. Însă, până acum, citind comunicatul emis de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, dosarul doamnei Kövesi seamănă izbitor de mult cu cel deschis de DNA pe numele Liei Olguța Vasilescu. Cel puțin în prima sa parte. Asemeni fostei primărițe a Craiovei, și fosta șefă a Parchetului General și apoi a DNA este acuzată că ar fi luat mită, deși banii nu au ajuns la ea și nici nu au fost folosiți în scop personal.
Este, desigur, o discuție importantă pe care trebuie să o purtăm. De ce statul român pare incapabil să asigure fondurile necesare unei operațiuni de extrădare? De ce ar fi nevoie ca un cetățean oarecare, proprietar al uneia sau mai multor firme, să fie cel care achită cheltuielile statului? Ba chiar pe cele ale unor instituții care, la un moment dat, ar putea ajunge să-i verifice afacerile și corectitudinea acestora.
Luarea de mită pusă în cârca doamnei Kövesi poate fi, așadar, subiect de lungi discuții filosofice, dar va fi foarte greu de dovedit și, probabil, va avea soarta acuzației similare aduse Liei Olguța Vasilescu. Acuzația de mărturie mincinoasă e relevantă doar în măsura în care declarațiile doamnei Kövesi date în fața colegilor săi, procurorii, în aprilie 2017, au împiedicat vreo anchetă sau i-au trimis pe procurori pe o pistă falsă.
În fine, cea mai serioasă acuzație adusă de către procurorii SIIJ este cea de abuz în serviciu, doamna Kövesi fiind acuzată că s-a implicat în aducerea în țară a condamnatului Nicolae Popa, deși nu avea nici o atribuție legală în acest sens. Legea spune destul de clar că de aducerea în țară a unui condamnat extrădat se ocupă Ministerul Justiției și Inspectoratul General al Poliției Române, Parchetul General având atribuții doar în cazul în care este vorba despre activități din faza de cercetare și urmărire penală. Iar asta ar putea fi portița de scăpare a doamnei Kövesi, căci Nicolae Popa era martorul principal care ar fi putut duce la condamnarea lui Sorin Ovidiu Vântu.
Căci, până la urmă, deși nu se va deschide un dosar pe această temă, acesta era scopul: nu neapărat ispășirea pedepsei de către Popa, ci condamnarea lui Vântu și transformarea Realității TV într-o televiziune favorabilă lui Traian Băsescu. În timp ce avionul plătit de Sebastian Ghiță îl aducea în țară pe Nicolae Popa, Vântu era arestat în urma unui denunț depus de către același Ghiță. Rămâne de văzut dacă dosarul doamnei Kövesi va ajunge măcar în instanță, dar când te folosești de un inculpat pentru a aduce în țară un condamnat și pentru a-l amuți pe alt inculpat și televiziunea acestuia, riști să devii cel puțin suspect.
3.031 de vizualizări
