Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un mister nedezlegat al Revoluției

Zoom Un mister nedezlegat al Revoluției

Din cînd în cînd, așa, cam la trei ani odată, reapare în presă ipoteza că, în decembrie 1989, în Scînteia tineretuluia fost publicat un mesaj codificat adresat securiștilor. Zilele astea, ipoteza cu pricina a fost din nou scoasă la iveală. Ce era cu acel „mesaj” și în ce consta el? O dată pe săptămînă, în Scînteia tineretului apărea o pagină mai relaxată, cu texte care aveau umor sau cel puțin așa credeau unii dintre autorii lor. Uneoriconținutul umoristic al paginii ăleia era redus la jumătate din motive de seriozitate obligatorie. Țin minte lucrurile astea, deși au trecut aproape 30 de ani de atunci, fiindcă autorul misteriosului text era prozatorul Sorin Preda, prietenul meu.

Ce scrisese el acolo, în luna decembrie? Niște recomandări pentru amatorii de vacanțe pe litoral. Cum să se bronzeze mai bine, cum să-și petreacă mai cu folos timpul pe malul mării etc., iar dacă chestiile astea nu le ajungeau, n-aveau decît să se ducă în vacanță la munte. Sfaturile astea, scrise cu o seriozitate perfect simulată, erau de un umor teribil, cu atît mai mult cu cît pe atunci,iarna, dacă vă mai amintiți, ne clănțăneau dinții de frig în casă. Cine a citit povestirile din volumul de debut al lui Sorin Preda își amintește probabil de umorul lor, uneori negru, iscat și de situațiile insolite în care el își vîra personajele.

Într-una dintreprimele zile de după revoluție, tocmai ce ninsese, mă vizitează Sorin, îngrijorat. În ziare apăruse o demascare a textului său, care ar fi fost adresat securiștilor fideli lui Ceaușescu. Povestea în care se trezise Sorin Preda semăna cu întîmplările prin care trece personajul principal din Omul nostru din Havana, doar că aici nu mai era nimic de rîs.

Sorin îmi spune că îi ceruse o audiență generalului Militaru, care tocmai fusese numit ministrul Apărării. Voia să-i explice ce și cum. A doua zi, vine din nou la mine și-mi zice că Militaru îl aștepta peste o oră la Marele Stat Major, care se afla într-o unitate a armatei din Drumul Taberei, peste drum de Complexul Orizont. M-am dus împreună cu Sorin pînă acolo și l-am așteptat în dreptul librăriei. După vreo oră iese el din unitatea militară. Ministrul păruse să fi înțeles explicațiile sale, deși mai mult răspunsese la telefon în timpul audienței, încît Sorin trebuise s-o ia de la capăt de mai multe ori pînă să ajungă la sfîrșit.Concluzia proaspătului ministru: „Du-te acasă liniștit, flăcău!”.Cu toate astea,interpretarea textului său, ca mesaj pentru securiști, s-a ținut ani în șir după Sorin Preda, fiind catalogat drept unul dintre misterele nedezlegate ale Revoluției. Cum prietenul meu nu mai poate trimite dezmințiri în presă – a murit –, le sugerez gazetarilor aflați în criză de subiecte despre Revoluție să-l lase în pacea lui.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Ce ne facem noi, țiganii, dacă vin americanii 

    25 iunie 2019

    Dacă pe vremuri românii se dedulceau cu lucrurile refuzate la export, pentru care, în fața magazinelor, se dădeau adevărate lupte de stradă, iacătă am trăit să vedem și o situație […]

  • A fost sau n-a fost?

    25 iunie 2019

    Ca întotdeauna la alegeri, și pe 26 mai s-au furat voturi. Cîte? Niciodată nu vom ști. De fapt, niciodată n-am știut cîtă democrație se falsifică la urne. Numărul buletinelor falsificate […]

  • Nimic cu nimic / Primul nimic

    25 iunie 2019

    Ne aflăm, acum, la președintele cu numărul 5 din scurta istorie a republicii române. Primul președinte a fost Nicolae Ceaușescu, din 1974 până în 1989. Practic, pe vremea lui s-a […]

  • Limbă dulce, cur viclean, caracter de est-german

    18 iunie 2019

    De la „Ține, țațo, curu’ zvelt”, subversivul șlagăr pe care Maria Tănase l-a cîntat în timpul războiului la o petrecere dată de Manfred von Killinger, ambasadorului Germaniei la București, pînă […]

  • Riscul mersului pe Barna

    18 iunie 2019

    Sub coordonarea unuia dintre foștii căprari ai poliției politice a fost pus pe piață un sondaj în care Dacian Cioloș îl zdrobește pe Dan Barna în competiția internă pentru candidatura […]

bt