Un pas înainte, doi pași înapoi în Evul Mediu

„Stăm la coadă la șaorma, cînd vedem un cetățean că ia două guri (deci cam jumate), face spume la gură și cade lat. Ce facem?

1) stăm și rîdem de el, că e mișto să rîzi de grași;

2) rîdem, dar pe ascuns, pentru că feminismul importat din SUA ne învață că nu e frumos să rîzi de oameni care au cel puțin o șaorma în poșetă în orice moment al zilei;

3) filmăm cu telefonul și punem pe net, să rîdă și alți oameni;

4) sunăm la 112 sau

5) dăm sfaturi complet inutile, tip «Ține mîna în sus dacă îți curge sînge din nas».”

Bine, ar mai merge și 6) furăm portofelul sau 7) luăm doar covrigi, șaorma e dubioasă – dar cam atît.

Deși miroase puternic a fumul din Colectiv și sună a populism de la o poștă, noul proiect e o idee bună. Un grup de parlamentari a sfidat tradiția ilogică a reformei educației și a propus introducerea unei materii noi, „Noțiuni de prim-ajutor”, ca disciplină obligatorie de studiu. Și în zona preuniversitară, și în cea universitară. Desigur, de la proiect pînă la o disciplină inclusă în trunchiul comun (așa cum, teoretic, s-ar vrea) mai e cale lungă și asfaltată cu intenții românești. Deci putem paria de pe acum pe cadrele care vor preda, deși pînă și materialele sînt mai didactice decît ele. De exemplu, nu m-aș mira dacă învățătoarea Hello Kitty din Vaslui ar ajunge să predea tehnici de „cum să nu mori”, deși ea, personal, ar muri de foame dacă ar trebui să ceară ajutor în engleza predată elevilor săi.

În altă ordine de idei, ar fi frumos ca proiectul să fie contestat de Asociația Părinți pentru Ora de Religie. Adică, dacă oamenii ăștia sînt atît de convinși că religia rezolvă orice, ar trebui să iasă în stradă cu spume la gură pentru că totul se rezolvă doar cu rugăciuni. În plus, ăia care au nevoie de ajutor sigur au făcut ceva rău, deci sînt niște păcătoși nevrednici de ajutor. Toată lumea știe că ăia din Colectiv erau niște sataniști atei care făceau ritualuri dubioase de Halloween.

Și dacă tot vorbeam de APOR, să amintim în treacăt că oamenii ăștia sînt bîntuiți în continuare de spaima că sexul va penetra școlile și le va umple copiii de pofte carnale. Sau poate nu e teamă. Poate e doar regretul că plozii lor apucă să se bucure de ceea ce lor le-a fost interzis. Sau poate că ideea de sex în sine le e străină, ei știind să facă doar procreere. În orice caz, scrisoarea deschisă trimisă la Cotroceni e clară: „Respingem modelul «educației sexuale» comprehensive, hedoniste, cu accent pe explicarea mecanicii actului sexual și a mijloacelor de protejare contra sarcinii și care exclude moralitatea din intimitate”. Probabil că, după ei, elevilor ar trebui să li se spună „deci el și ea s-au căsătorit și numai după aia s-a întîmplat ceva, exclusiv în poziția misionarului. Dar nu știm ce, pentru că era lumina stinsă și plapuma trasă peste cap. Deși era o noapte înăbușitoare”.

Momentan, rămînem țara campioană la avorturi, boli cu transmitere sexuală și mame adolescente. Iar cetățenii cei mai vocali pe tema educației sexuale sînt niște unii care se declară antisex în timp ce îi fut pe toți la cap.