Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un referendum de pomană

Zoom Un referendum de pomană

Ideea unui referendum pentru introducerea în Constituție a unei definiții tradiționaliste a familiei trebuie să-i fi venit unuia care se plictisea îngrozitor și și-a zis să introducă pe agenda publică o inutilitate. Căci asta va fi un astfel de referendum: un gest costisitor și fără nici o urmare practică garantată.

Modul în care poate fi modificată Constituția

este foarte clar prevăzut în actuala lege fundamentală, la Titlul VII – Revizuirea Constituției, articolele 150-152.

Astfel, inițiativa modificării Constituției poate aparține fie președintelui României la propunerea Guvernului, fie unui număr de 1/4 din numărul deputaților ori 1/4 din numărul senatorilor, fie unui număr de 500.000 de cetățeni cu drept de vot care provin din cel puțin jumătate dintre județele țării, cu condiția ca în fiecare dintre aceste județe sau în municipiul București să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături.

Așadar, din punct de vedere legal/constituțional, nu este nevoie de nici un referendum pentru a se decide modificarea Constituției. Inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie nu trebuie validată de referendum, fiind suficient ca ea să fie luată în discuție în Camera Deputaților și în Senat.

Un referendum, indiferent

de rezultatul său, nu garantează modificarea Constituției în sensul dorit de inițiatorii modificării. Pentru că nu este prevăzută nicăieri obligativitatea ca rezultatul unui astfel de referendum să devină literă de lege, fie ea ordinară sau fundamentală.

Pentru cei care au îndoieli în acest sens, reamintim că referendumul convocat de către Traian Băsescu în 2009, prin care populația a decis că Parlamentul României trebuie să aibă o singură Cameră, iar numărul parlamentarilor trebuie să fie limitat la 300, a rămas fără nici un rezultat. În primul rând, pentru că actuala Constituție, în vigoare și în 2009, prevede că Parlamentul României este alcătuit din două Camere: Senatul și Camera Deputaților (articolul 61, alineatul 2). Practic, Traian Băsescu a convocat un referendum care presupunea modificarea Constituției fără să aibă acest drept. Președintele a convocat referendumul fără ca Guvernul să-i fi propus modificarea Constituției și consultând Parlamentul în bătaie de joc. Așa se face că, deși din când în când cineva își mai aduce aminte de referendumul cu pricina și cere implementarea modificărilor votate de popor, lucrul este practic și procedural imposibil.

Un eventual referendum

pentru definirea familiei în Constituție nu are, de asemeni, nici o valoare. Inițiativa cetățenească de modificare a Constituției există deja, iar Parlamentul nu are nimic altceva de făcut decât să decidă dacă vrea sau nu să modifice Constituția în sensul cerut de către cele peste trei milioane de cetățeni semnatari. Nu este nevoie de referendum, nu este nevoie să se cheltuiască aproximativ 20.000.000 de euro pentru organizarea acestuia. Este suficient ca propunerea de modificare a Constituției să fie votată de două treimi dintre deputați și de două treimi dintre senatori sau, dacă nu sunt de acord asupra aceluiași text, un text comun care să fie votat de trei sferturi din totalul numărului de parlamentari, reuniți în plen. De-abia după ce Parlamentul adoptă, în formula anterioară (articolul 151, alineatele 1 și 2 din Constituție), modificarea Constituției, ea este supusă unui referendum (articolul 151, alineatul 3).

Așadar, cu sau fără referendum anterior modificării de către Parlament a Constituției, referendumul de după modificare este obligatoriu.

Modificarea Constituției este, însă,

un lucru serios și nu se face, îndeobște, în fiecare legislatură.

Dacă luăm în considerare și “Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”, din 1864, care a avut caracter constituțional, putem vorbi despre nouă Constituții ale României. Dar, în general, sunt recunoscute ca atare opt Constituții ale României, din 1866 încoace, adică în 152 de ani.

Dacă tot ne apucăm să modificăm Constituția, nu trebuie să o facem doar pentru a menționa că familia este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie. Sunt multe alte aspecte mult mai importante, care trebuie modificate în Constituție, cum ar fi rolul președintelui, tipul de republică pe care îl dorim, raportul dintre puterile statului etc.

Ultima încercare de revizuire a Constituției a fost un eșec lamentabil. Deși USL câștigase alegerile și avea majoritatea necesară pentru a vota revizuirea Constituției în Parlament, comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției, condusă de Crin Antonescu, a funcționat ce-a funcționat până când subiectul a fost îngropat în același timp cu normalizarea raporturilor dintre președinte, Guvern și Parlament și cu strălucita carieră politică a lui Crin Antonescu.

Astăzi, PSD,

chiar ajutat de ALDE, nu ajunge la acel 66,6% necesar pentru revizuirea Constituției prin consensul celor două Camere și în nici un caz nu are cum să ajungă, cu toți aliații săi, la acel 75% necesar în caz că textul din Cameră nu este identic cu cel din Senat. Așa că este absolut inutilă orice discuție despre modificarea Constituției. De asemeni, nici măcar BOR nu va accepta să cheltuim 20.000.000 de euro pentru un referendum fără finalitate. Biserica ar prefera, mai degrabă, ca acești bani să se ducă la Catedrala Mântuirii Neamului și, probabil, asta este și mișcarea. Nu este departe ziua în care Patriarhul va ieși public și va spune că, decât să dăm banii pe referendumuri, mai bine îi dăm Preafericirii Sale, ca să termine mastodontul în anul centenarului. Poate nu toți, fie și jumătate. Iar noi vom răsufla ușurați că am scăpat de un referendum fără nici o valoare și ne-am pricopsit cu o clădire de care n-avem nevoie.

1 comentariu

  1. #1

    Nu este nevoie de niciun referendum pentru modificarea Constitutiei. Domnii Dragnea si Tariceanu ne-au aratat, cu aceesi acuratete cu care ne demonstreaza zi de zi cat pret pun pe Justitie, ce inseamna pentru domniile lor familia traditionala: iubita cu 30 de ani mai tanara, respectiv un minimum de 5 neveste la activ. Celelalte aspecte (copii abandonati, maltratati si abuzati, sotii batute si soti abrutizati de betie) nu conteaza, nu sunt decat amanunte.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Dacă…

    17 iulie 2018

    Dacă în locul mahmurilor șefi de stat care pritocesc soarta lumii s-ar fi întîlnit la Helsinki căpitanii echipelor de fotbal ce-au pompat bucurie, vreme de trei săptămîni, pe străzile globului […]

  • Pușcăria ca poliție politică

    17 iulie 2018

    Un document scos de Băsescu din vechea lui arhivă neagră arată felul în care inculpaților li se anulează șansa unui proces corect. Asta se face “în conformitate cu dispozițiile articolului […]

  • Nea Delirache

    17 iulie 2018

    Au dat-o jos pe Kövesi, pedestrimea pesedistă voia să plece la casele ei, când s-a auzit Liviu Dragnea: Nuuu, mai stați, lupta abia acum începe! Mai repede depistezi așchii de […]

  • Cum a reușit Klaus Iohannis să despartă calul de porumbel

    10 iulie 2018

    După ce s-a jucat o lună de zile de-a Petrarca, domnul Iohannis a scos-o pe Laura din cărți, spulberînd mitul iubirii eterne. Nu i-a fost foarte greu pentru că acolo […]

  • 11 ani cu revocare

    10 iulie 2018

    “…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi […]