Bucurie de nedescris pentru Titi Elefterie, un împătimit al pariurilor sportive, care a dat marea lovitură săptămîna trecută, după ce a ghicit corect, cu precizie de ceas elvețian, ce zi a săptămînii este, fără să se uite în calendar. „Viața n-a fost ușoară pentru noi, pariorii sportivi de performanță”, povestește domnul Titi cu glasul tremurînd. „În ziua de azi, în loc de competiții sportive– meciuri de liga a treia din Italia sau partide de curling din Finlanda–, am ajuns să pariem pe lucruri triviale: cine se îmbolnăvește primul în bloc sau cîte zile ne ajunge hîrtia igienică. Cu toate astea, nu mi-am pierdut niciodată speranța și iată că experiența mea a fost un factor decisiv. Am ghicit din prima ce zi a săptămînii e. Bine, am să vă spun și-un secret. Habar n-am ce zi a săptămînii e, dar joc de fiecare dată ziua săptămînii în care m-am căsătorit.”
Se estimează că, de la începutul crizei medicale și pînă acum, peste 3.500 de pariori și dependenți de jocuri de noroc și-au pierdut mințile din cauza izolării. Majoritatea la zaruri sau ruletă.
1.340 de vizualizări






