Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un rus și un chinez intră într-o țară care nu era a lor

Zoom Un rus și un chinez intră într-o țară care nu era a lor

Rusia a lansat aproape 5.000 de rachete asupra Ucrainei. Nu e frumos să judeci pe alții, dar trebuie să fii extrem de prost ca să încerci să cîștigi cursa spațială la mai bine de 50 de ani de cînd Neil Armstrong a pășit pe Lună.

O femeie din Marea Britanie a rămas uimită cînd a găsit o broscuță în punga de banane cumpărată de la market. Urmează săptămîna viitoare povestea și mai uimitoare a unei femei din Franța care a găsit o banană în punga de broaște pe care o cumpărase de la marché.

Iranul instalează camere video în locuri publice pentru a identifica şi pedepsi femeile care nu poartă hijab. Ce înseamnă să fii civilizație înapoiată: Marea Britanie a implementat camere video de peste douăzeci de ani!

Parlamentarii ruși au propus ca pedeapsa pentru terorism internaţional să fie crescută de la 12 ani la închisoare pe viață. Vladimire, roagă-te să te asasineze ăștia mai repede, că altfel mori în pîrnaie, băi băiatule!

China a început operațiunea specială, pardon, niște exerciții militare nevinovate fix în jurul Taiwanului. Urmează ca președintele Joe Biden să amintească subtil: „Xi, puștiule, tu poate nu mai ții minte, da’ ultima dată cînd s-au legat niște asiatici de-o insulă de-a noastră i-am hiroshima de s-au nagasaki pe ei!“.

Două avioane românești au interceptat două avioane rusești deasupra Țărilor Baltice. Rămîne un mister care dintre echipaje a spus primul: „Ține banda, tîmpitule, că mă dau jos cu bîta de baseball la tine!“.

2 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia