Ce l-a speriat pe Sorin Lavric atunci cînd a scris despre cartea lui Lucian Boia, Capcanele istoriei…? L-a speriat faptul că, discutînd despre totalitarismul de dreapta şi de stînga, autorul nu s-a sfiit să indice precis rolul jucat de evrei în implementarea stalinismului în România, imediat după 1948.
Folosind surse absolut credibile (lucrarea lui Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă, 1944-1965, Polirom, 2004, precum şi Fondul CC al PCR), Boia scrie fără nici o ezitare: „Odată cu instalarea deplină a controlului comunist asupra ţării, creşte şi influenţa, şi puterea de decizie ale acelor ideologi şi intelectuali evrei pe care i-am văzut deja în plină ascensiune în cursul anului 1947.
În 1955, 10% dintre membrii nomenclaturii de partid erau evrei… Procentul evreilor depăşea însă cu mult această medie la secţiile de propagandă şi agitaţie, ştiinţă şi cultură, unde oscila aproximativ între 20 şi 30%. Iar în conducerea presei, din 39 de cadre, 29 erau evrei. Un tabel întocmit în decembrie 1949 de Secţia de Propagandă şi Agitaţie a Partidului Comunist Român dădea un procent şi mai ridicat. Cei 61 de activişti se împărţeau astfel: 32 români, 22 evrei, 6 maghiari şi un rus. […] Mai semnificativ decît numărul e însă faptul că le reveneau principalele funcţii de decizie în materie de ideologie şi propagandă, ceea ce însemna de fapt controlul activităţilor intelectuale în ansamblul lor“.
(va urma)
