Unde-i privilegiu-i și tocmeală

Teoretic, în societăți consolidate, bine așezate pe picioarele lor, legile, regulamentele și alte prevederi asemănătoare se aplică tuturor în același mod. Însuși articolul 16 din Constituția României, dedicat egalității în drepturi, este destul de clar în primele sale două alineate: “(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; (2) Nimeni nu este mai presus de lege”.

Ne concentrăm, ca națiune, pentru că așa vrem, pe marile tunuri. Pe care, de cele mai multe ori, doar le bănuim. Unii le mai și dovedim, alții doar desțelenim drumul celor care ar trebui să sape mai adânc și să le aducă în fața Justiției. Dar, între timp, închidem ochii la micile încălcări ale legii, mângâindu-ne cu gândul că toată lumea e puțin coruptă, că fără asta nu se poate, că o mică încălcare a legii nu e un capăt de țară. Dar, dacă am fi onești cu noi înșine, ne-am da seama că aceste mici încălcări ale legii, puse una lângă și una peste alta, formează un morman monstruos care pune în umbră până și piramidele corupției de gen Bechtel sau Microsoft. Prejudiciile aduse, în ani, bugetului public, de către micile ciupeli, micile sporuri nemeritate sau benefiicile necuvenite sunt, adunate, mult mai mari decât în toate dosarele instrumentate cu tam-tam și televiziune la scară de către “Justiția” telegenică.

Probabil că mulți dintre cei care, în ultimul an, s-au lăsat atrași de salariile mărite de la stat și ar fi vrut să se angajeze s-au lovit de strictețea condițiilor care te duc spre un salariu cu adevărat mare. Căci n-ajungi direct la indemnizația maximă, ci trebuie să treacă anumite etape, să ai o anumită perioadă de experiență într-un anumit domeniu, să fi trecut anumite examene. Nimic nu se întâmplă peste noapte decât dacă nu ești, cumva, un privilegiat al sorții, pentru care legile și regulamentele nu se aplică. Poate nu este drept așa, poate unii oameni excepționali ar putea fi săriți de anumite rigori, dar, câtă vreme există o lege sau mai multe care stabilesc exact cum trebuie să se întâmple lucrurile, ne cam întoarcem la “cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări”.

Tudorel Toader, molcom și deloc simpatic, după cum îi este felul, a promovat o ordonanță de urgență prin care, între altele, lovește în astfel de răsfățați ai sorții din procuratură. Augustin Lazăr ne-a și spus despre câți este vorba: 40 de procurori care lucrează în Parchetul General fără a îndeplini condițiile legale, prin detașare. Sunt 16 procurori detașați la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv secția parchetelor militare, care nu au gradele necesare pentru a lucra acolo, sunt 20 de astfel de procurori la DNA și 4 la DIICOT. Detașarea a fost folosită, ani buni, drept metodă de ocolire a concursurilor de grad și a celor de angajare, pentru oameni care nu aveau răbdare să parcurgă toate etapele, deși, în același timp, existau persoane cu calificarea necesară care nu puteau avansa pentru că locurile ce li se cuveneau erau ocupate de detașați.

Procurorul general spune că încetarea detașării acestor excepționali privilegiați, ca urmare a OUG de luni, va duce la dărâmarea unor dosare importante, cum este cel al Revoluției din 1989. Dosarul Revoluției, da? Un dosar peste care au trecut 29 de ani, nici mai mult, nici mai puțin. Nici nu mai știm dacă este vorba despre un dosar penal sau despre un dosar al istoriei, dacă procurorii sunt cei îndreptățiți să se ocupe de el în continuare sau este deja domeniul secției de istorie a Academiei.

Uneori ne concentrăm excesiv asupra marilor tunuri, alteori, însă, așa cum face zilele acestea domnul Lazăr, ne ocupăm de găinării cu energia pe care am putea-o cheltui în rezolvarea lucrurilor care contează. Chiar așa preocupat cum este de situația procurorilor care ocupă funcții la care nu au dreptul, o fi avut domnul Augustin Lazăr timpul să afle, săptămâna trecută, că dosarul Bechtel a fost clasat definitiv, pentru că faptele penale, dacă au existat, s-au prescris? Care dosar Bechtel? Păi, ăla care trebuia să lămurească de ce statul român a plătit unei companii americane 1,4 miliarde de dolari și a primit în schimb 52 de kilometri de autostradă. Și atât.