Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Unde o fi dosarul de Securitate al Cenaclului de Luni?

Zoom Unde o fi dosarul de Securitate al Cenaclului de Luni?

Nu știu cîți cititori de poezie mai sînt azi pe la noi, dar socotindu-i numai pe cei care-și pun compunerile în versuri pe net, ar fi vreo 4.000 de poeți pe care poate i-o fi interesînd ce-au făcut și-au dres precursorii lor, optzeciști, la Cenaclul de Luni. Ar mai fi și optzeciștii înșiși, cîți mai sînt, fiindcă destui dintre ei au ajuns într-o lume despre care se spune că ar fi mai senină decît asta. Și dacă-i adăugăm și pe cenacliștii de azi, de prin țară, ar fi vreo 5.000 de amatori să-și dea cu părerea despre toate cele prin care a trecut cenaclul poeților optzeciști, în cei șapte ani ai săi de viață.

Dacă ne luăm după amintirile adevăraților lunediști, care se contrazic și azi, ca la ședințele de la Casa de Cultură a Studenților, e mai bine că istoria cenaclului n-a fost scrisă de unul dintre ei, chiar dacă o parte din atmosfera acelor întîlniri s-a pierdut. În schimb, avantajul pentru cititor al istoriei scrise de Daniel Puia-Dumitrescu e că el pune cap la cap amintirile participanților statornici, care de multe ori se contrazic și, aproape totdeauna, nu acceptă să fie contraziși. Fiecare dintre ei are propria lui istorie a cenaclului, așa că tînărul autor a scris în această carte și o istorie a istoriilor Cenaclului de Luni, ceea ce o face cu atît mai de citit.

Erau ei prieteni lunediștii, dar cînd începeau să comenteze versurile celor care se înscriau la citit, se transformau în niște fiare dornice de sînge. Puțini scăpau nemursecați, încît cine n-avea nervii tari, simțul umorului sau era „ofticos”, ori că nu mai călca pe acolo, ori că după aceea stătea la pîndă ca să-și scoată pîrleala pe cei care-i făcuseră să sîngereze cînd se așezau pe scaunul torturilor verbale. Regula era ca la „Junimea” lui Maiorescu. Autorul amuțește după ce citește, indiferent ce-i spuneau criticii din sală despre poeziile sale. Pe cei ajutați de talent, atacurile astea nemiloase și de cele mai multe ori cinstite îi făceau să pretindă mai mult de la ei înșiși, încît concluzia, aproape unanimă, era că dacă o încasezi azi peste picioare, data viitoare sari mai sus. Cine putea. Cel mai urzicător dintre vorbitori era Traian T. Coșovei care, dacă nu-i plăcea ce citise autorul, îl lua la tocat cu o voluptate de călău vicios. Asta nu-l împiedica pe autorul Ninsorii electrice să-l ridice în slăvi pe același, dacă data următoare sărea mai sus. Iaru, care în ultimii ani venea de la Galați cu trenul ca să fie luni seara la cenaclu, nu era nici el vreun blînd, dimpotrivă, dar el proceda invers decît Traian T. Dacă auzea cîteva versuri bune, începea cu ele, încîntat de parcă și-ar fi scos elevul premiant la tablă. Și cînd ai fi zis că așa o să și încheie, odată îl vedeai că-l apucă o mirare cumplită, de iacobin simpatizant al ghilotinei, cu care-l acuza pe nefericit, care pînă atunci zîmbea încîntat, de neiertabilul delict de a fi comis și versuri mediocre sau de-a dreptul proaste. Madi Marin nu-i chinuia pe cei care n-o nimeriseră, ci îi sfătuia scurt: „Bătrîne, decît să mai scrii așa, mai bine lasă-te”. Se mai comiteau și nedreptăți la ședințe, dar atunci vorbitorii se contraziceau și, din vorbă în vorbă, cei mai temperamentali se mai invitau afară să tranșeze disputa într-un duel cu pumnii. Nu s-a ajuns însă niciodată pe teren.

În 1983, Cenaclul de Luni a fost interzis de Securitate, cînd ar fi trebuit să înceapă sesiunea sa de toamnă din acel an. Bineînțeles că n-a fost o chestie oficială. Pur și simplu s-a pus lacătul la ușa sălii în care se întîlneau lunediștii. Cînd s-a găsit alt sediu, au apărut rapid alte motive pentru a le fi și ăsta închis în nas cenacliștilor. Tînărul autor al acestei istorii povestește toate astea, fără să-și ascundă uimirea că la CNSAS, unde a fost să se documenteze, nu există un dosar de Securitate al Cenaclului de Luni. Adică al personajului colectiv din cauza căruia acest cenaclu a fost interzis. Sînt convins că acest dosar există pe undeva, dar că, din motive numai de SRI sau de SIE cunoscute, el nu poate fi dat încă la iveală.

Daniel Puia-Dumitrescu, O istorie a Cenaclului de Luni, Ed. Cartea Românească, 2015.

34 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta