Că nu știm exact câți cetățeni români mai trăiesc pe-aici e deja un adevăr atât de trist încât nici măcar bâlbâielile constante ale Institutului Național de Statistică nu-l pot ascunde. Că nu știm cu exactitate nici câți cetățeni români au ales să trăiască în țări mai bine crescute, iar e trist. Dar vine primăvara cu adevărat, înfloresc pomii, apar lalelele din producția internă, se ofilesc ghioceii, deci nu prea e cazul să fim triști. În definitiv, important nu e câți mai suntem, ci câți mai reușim să ne plătim impozitele, ca să putem suporta funcționarea minimală a statului român. Iar ca să ne dăm seama câți contribuabili mai suntem, putem să pornim de la premisa că cei mai mulți dintre românii care muncesc, câștigă bani și plătesc taxe au peste 18 ani. Cei care muncesc mai devreme de această vârstă reprezintă, totuși, excepții.
Așadar, să acceptăm această convenție și să pornim scotocirea după contribuabili de la numărul românilor de peste 18 ani.
În noiembrie 2016 existau, oficial, 18.263.875 de români cu vârsta de peste 18 ani. Dintre aceștia, 5.250.000 sunt pensionari. Chiar dacă există și pensionari care plătesc impozit pe venit (cei cu pensii de peste 2.000 de lei), să considerăm (de dragul simplificării și al puținilor la minte care-i consideră pe pensionari niște întreținuți) că pensionarii nu sunt contribuabili. Rămân, așadar, puțin peste 13.000.000 de potențiali contribuabili persoane fizice.
Dintre aceștia, aproximativ 700.000 sunt studenți (500.000 de studenți) și elevi în clasa a XII-a. Mai rămân 12.300.000 de potențiali contribuabili, deși există și studenți care muncesc. Dar nu luăm în calcul asta, ca să fie simplu și clar.
Din 12.300.000 îi scădem și pe cei 421.000 de șomeri. Rămânem, iată, destul de repede cu doar 11.879.000 de potențiali contribuabili. Buni și ăștia, ba chiar foarte buni. Numai că nu sunt atâția.
Pentru că există 600.290 de cetățeni români cu vârsta de peste 18 ani despre care știm cu certitudine că au domiciliul în străinătate. Așadar ei plătesc taxe și impozite acolo. Rămânem cu 11.278.710 români peste 18 ani, apți de muncă, neșomeri, nepensionari, nestudenți și neelevi, cu domiciliul în țară, care ar putea plăti impozite. Dar sunt atâția? Nu, nu sunt.
Angajați cu contract de muncă există, în România, doar 5.450.000 de oameni. Având contract de muncă înregistrat oficial, putem spune că aceștia plătesc impozit pe venit și alte taxe aferente veniturilor salariale. Și tot ne mai rămân 5.828.710 cetățeni români cu vârsta de peste 18 ani care ar trebui să muncească, să producă și să contribuie la bugetul de stat. Ar mai fi înregistrate oficial și aproximativ 800.000 de contracte de zilieri anual. Să zicem că sunt 800.000 de oameni, nu mai puțini, care înregistrează mai multe contracte într-un an. Să-i scădem și pe ăștia la grămadă, tot de dragul simplificării. Ajungem la 5.008.710 potențiali contribuabili care nu se regăsesc nicăieri. Buuun. Scădem din ăștia și 713.623 de cetățeni adulți cu dizabilități, care nu muncesc. Ne rămân 4.295.087 de potențiali contribuabili care nu apar nicăieri. Îi mai avem de scăzut pe asistații social, cei fără nici un alt venit. Ne rămân, iată, scăzându-i și pe cei 250.000 de asistați social, 4.045.087 de români cu vârsta de peste 18 ani care nu apar în nici o statistică oficială și care, deși ar putea munci și plăti impozite, nu sunt luați în calcul.
Exagerăm. Mai există 2.143.000 de cetățeni români cu vârsta de peste 18 ani care sunt patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerați și membri ai unei societăți agricole sau ai unei cooperative neagricole. Scăzându-i și pe aceștia, rămânem la 2.152.087 de cetățeni români care nu apar nicăieri în scriptele finanțelor. Nu sunt nici patroni, nu lucrează nici în agricultură, nu sunt elevi, studenți, pensionari, nu au dizabilități, nu sunt asistați social. Dar există, trăiesc, consumă. Doar că nu plătesc impozite.
O populație egală cu 50% din numărul salariaților din România lipsește din acte. Atât din alea de aici, cât și din cele din străinătate. Peste 2.000.000 de români lucrează la negru, pe lângă celelalte aproape 2.000.000 care lucrează la gri. Oamenii ăștia nu plătesc taxe, dar beneficiază de asistență medicală (fie doar și de urgență, deși, de cele mai multe ori, chiar mai mult de atât), iar copiii lor beneficiază de educație gratuită. Gaura pe care o dau aceștia, lunar, bugetului este mai mare decât toate furturile politicienilor însumate, de-a lungul a ani de zile. Dar nu e vina lor, sau nu doar a lor. Ei sunt ignorați, în timp ce asistații social și pensionarii sau bugetarii sunt blamați. Toți cei care tac, însă, fie politicieni sau societari civili, le sunt complici.
Bine documentat, bine zis. As mai face o precizare; in general, taxele si impozitele „sunt sarite” de cei cu multi bani.
Păiiiiii, cred ca stie Moise!
Eu muncesc afara.De 8 ani.Numai anul trecut cand am venit in vacanta(puteam merge oriunde dar am venit tot in romania)am cheltuit 22000 lei.Mare,munte,cafenele,restaurante,benzina etc.Care e parerea ta?Am contribuit cu ceva la bugetul statului sau nu?Am avut o problema cu tensiunea,m.am dus la spital,am stat 3 ore ,mi s.a luat tensiunea de 2 ori si m.au trimis acasa.M.am dus la privati si am cheltuit 2000 lei pe analize doctori si medicamente.e prima data in 8 ani cand merg la doctor in romania.Deci particip si eu cu ceva la buget sau ma pot duce sa vad lumea pe aceiasi bani?
Și cum ai răspuns la problema ridicată de articol? Plătești impozite aici? Ești printre ăia 600.000 aflați oficial în străinătate? Lucrezi afară cu contract de muncă sau la negru? N-am înțeles. Am înțeles doar că te dai mare că ai spart pe o vacanță cam 5.000 de euro. Felicitări. Alte cocalarisme mai ai să ne comunici?
Aia 2 milioane pe care ii cauti sunt afara in marea lor majoritate. Chiar daca nu sunt date oficiale exista alte statistici unde-i regasesti. Cu toate astea e posibil ca ai lor copii sa fie in tara si sa beneficieze de educatie gratuita si de servicii medicale gratuite. La schimb cu o suferinta. Aceea de a fi crescut de rude… Eu cred ca problema mai mare e la cei 2000000 la „gri” , la patronii lor, la politicieni si la institutiile care se ocupa cu numararea si colectarea. Si complici cred ca suntem toti, nu doar unii. Ca ne tot extragem din complicitatea asta fiecare cu varii argumentatii si in diverse perioade nu schimba nici tabloul, nici tara, nici societatea.