Una dintre întrebările de care telespectatorii români au râs cel mai mult, din cauza patetismului ei inegalabil, era cea pusă de Virgil Vochină, în emisiunea “Reflecții rutiere”: “Unde vă grăbeați așa, domnule conducător auto?”. Nu mai țin minte dacă întrebarea exista și înainte de 1990, cu “tovarășe conducător auto” în loc de “domnule”, dar emisiunea exista, cu siguranță. Oricum, întrebarea a avut perioada ei de glorie și intrase în folclor, putând-o auzi cam în fiecare loc în care se producea vreun accident oricât de mic din cauza grabei. Probabil s-o fi rostit și în multe dormitoare, dar nu este treaba noastră cum se grăbesc oamenii la ei în dormitor, atâta vreme cât acest lucru nu ne afectează.
Ei bine,
de aproape două luni ne grăbim îngrozitor de mult, ca națiune, să ne debarasăm de viitorul nostru energetic.
Avem, în Marea Neagră, niște de rezerve de petrol și de gaze naturale. Sunt destul de mari, deși dimensiunea lor reală nu este nici pe departe cunoscută. Nu sunt la fel de mari ca rezervele norvegienilor, ale țărilor arabe sau chiar ale Rusiei, dar sunt măricele. Îndeajuns de măricele încât să îi facă pe unii să se gândească la faptul că noi, proști fiind, nu știm să le apreciem la justa lor valoare. Și chiar nu știm să o facem.
Petrolul și gazele naturale
au, asemeni multor alte resurse al subsolului, o mare calitate: nu fug! Nu, chiar nu pot s-o facă. Nu migrează, nu se deplasează decât în același timp cu Pământul, nu dau pe-afară la prea-plin, nu se mișcă de acolo până când nu ajunge omul la ele. Iar omul vrea să ajungă al ele pentru a le folosi, ceea ce e cumva în firea lucrurilor. Dar, până atunci, resursele astea sunt imobilizate.
Imobilizate fiind, ele nu produc bani. Ceea ce provoacă imense păreri de rău multora. Mai ales celor care câștigă foarte mulți bani exploatând resurse naturale. Dar este foarte posibil ca aceste resurse să nu trebuiască să producă bani acum. O țară precum România are mereu nevoie de bani și va avea, mereu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să se mulțumească, în niciun caz, cu mărunțiș.
Nu există o estimare
unanim acceptată a momentului înc are se vor epuiza rezervele de hidrocarburi ale omenirii. Unele studii spun că Pământul va mai avea petrol și gaze naturale încă vreo 20-25 de ani de acum încolo, altele spun că am mai putea-o duce încă aproximativ 40 de ani. La nivel planetar.
La nivel național, lucrurile sunt destul de curioase. În urmă cu 8-9 ani, când încă nu se făcuse o estimare a resurselor de gaze și petrol din platoul continental românesc al Mării Negre, specialiștii ne spuneau că mai avem petrol pentru 19 ani și gaze pentru 9. Cum încă nu a început exploatarea gazelor din Marea Neagră, anul viitor ar trebui să epuizăm resursele de gaze naturale. Cel puțin așa zicea British Petroleum în urmă cu opt ani. Aparent, însă, suntem foarte, dar foarte departe de acest moment.
Ei, bine, tot niște specialiști ne spun că rezervele din Marea Neagră nu vor ține nici ele o veșnicie, ci se vor epuiza în aproximativ 15 ani.
Pe măsură ce rezervele de hidrocarburi
ale lumii vor scădea, prețul acestor resurse va crește. Cel puțin așa ne învață economiștii, atunci când ne vorbesc despre legile cererii și ofertei și alte legi la fel de bine demonstrate empiric. Pentru că 20-30 de ani din acest moment sunt absolut insuficienți pentru a înlocui toate tehnologiile contemporane care se bazează pe gaze și petrol. Cu cât resursele vor fi mai puține iar nevoile nu se vor fi micșorat considerabil, prețurile vor crește constant. Și, atunci, de ce ne-am apuca noi să vindem acum, ieftin, ceea ce nu ne costă absolut deloc să prezervăm. De ce nu ne-am gândi că, în loc să luăm puțini bani mâine pentru ceva ce nu mulți au, am putea lua mâine mult mai mulți bani pentru ceva ce unii nu mai au?
Deși nu ni se spune în clar,
ni se dă de înțeles că ce-i în mână nu-i miniciună. Dacă vin rușii peste câțiva ani și ne iau resursele? Atunci n-o să ne pară rău că le-am păstrat? Ce dacă le dăm iefitm? Măcar ne alegem cu ceva de pe urma lor. Dacă vin rușii, nu ne mai alegem cu nimic.
Bun, deci ăsta ar fi un motiv: vin rușii să ne ia resursele, așadar mai bine le vindem altor străini pe nimica toată, acum. Nimica toată – nimica toată, dar tot ne iese și nouă de o acadea.
Ne grăbim să ne cedăm gazele și petrolul
din Marea Neagră pentru niște redevențe ridicole, renunțând la impozitarea suplimentară a companiilor din domeniu, renunțând la impunerea forței de muncă românești, renunțând la orice clauză care ne-ar putea aduce și nou ceva mai mult profit decât avem din frecatul mentei.
Deși nimeni nu ne spune de ce ne grăbim.
Pur și simplu ne există, în realitate, nicio grabă. Nu scăpăm de datoriile externe dacă în schimbul resurselor noastre în valaore de aproximativ 100 de miliarde de euro azi (în câțiva ani valaorea asta s-ar putea multiplica enorm) ne vom mulțumi cu 3-4 miliarde de euro. De fapt, nici măcar rachetele pe care le cumpărăm ca să apărăm aceste resurse nu le vom plăti din ridicolele redevențe pe care le vom obține.
Vom investi și mai mult în armament,
pentru că trebuie să ne apărăm resursele, ni se va spune. Numai că noi ne vom fi vândut resursele pe nimic, deci vom folosi alte resurse pentru a plăti scump paza unor lucruri pe care le-am cedat ieftin.
Poate, din când în când, ar trebui, ca popor, să mergem în fața oglinzii și să ne punem o întrebare foarte sinceră: “Mă, noi chiar avem față de proști?”. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci avem și o explicație pentru faptul că așa și suntem considerați de către toți.
Excelent!