Oricâți ani ar fi petrecut în politică după 1990 și oricâte infuzii de șulfe bătrâne ar fi făcut prin transfuzia de sânge de la FSN via PD (care a preluat, de fapt, moștenirea Brătienilor), PNL-ul are, în continuare, aer și comportament de fată mare care se bucură atunci când primește o ciocolățică în timp ce este sodomizată de o gașcă de bombardieri care i-au câștigat virginitatea la barbut.
În Guvern sunt câteva ministere care cheltuiesc bani grei, unii mai ușor de parandărătuit, alții mai greu. Ministerul Finanțelor și cel al Investițiilor și Proiectelor Europene sunt doar în aparență ministere cu bani. Căci ele doar colectează și apoi redistribuie celor care cheltuiesc cu adevărat. Nu e rost de comisioane și nici măcar de firimituri nici la Finanțe și nici la Fonduri Europene. Asta, desigur, dacă luăm în calcul doar banii care trec prin conturi.
În schimb, ministerele care stau crăcănate asupra șuvoaielor de bani care se scurg înspre posibili donatori sunt, în ordinea numerelor de pe tricou: Transporturile, Dezvoltarea, Mediul și Agricultura. La Transporturi, pe unde trec banii pentru toată infrastructura mare, există din moși-strămoși tradiția sănătoasă a suplimentării banilor pentru lucrări și a împărțirii frățești a profitului, indiferent dacă vorbim despre constructori băștinași sau despre cei oarecum străini. Peneliștii și-ar fi dorit nespus Transporturile, doar că PSD nu le-ar fi cedat cu nici un chip. Și nu neapărat pentru că sunt bani mulți, ci pentru că sunt siguri. Ar fi și păcat să bătătorești drumul, să tasezi piatra, să torni primele straturi și să vină altul, la sfârșit, să încaseze stratul de uzură.
La Dezvoltare și la Mediu sunt, brusc, grămezi de bani ipotetici: banii din PNRR. De la sfârșitul lui 2020, de când au prezentat prima variantă a programului, liberalilor li se tot învârt ochii în cap ca la păcănele la gândul miliardelor din PNRR. Miliarde și miliarde, aproape 30, jumate nerambursabili, jumate împrumuturi, numai asta visează combinatorii partidului, care s-au prins că banii ăștia nu sunt ca ăia din finanțările europene clasice. Adică sunt mulți, se dau ușor, fără prea multă hârțogăraie și, aparent, nici controlul nu e prea strict. Adică, la nevoie, se poate băga brațul până la cot sau, în unele cazuri, până la umăr. Doar că ministerele astea nimeriseră de partea neutră a forței, la UDMR. Nu că ar fi udemeriștii niște cavaleri neprihăniți, dar în orice caz nu sunt peneliști sau pesediști și nici nu sunt prea ușor de convins să împartă.
În fine, mai e Agricultura. Pe acolo trec iar grămezi de bani: toate subvențiile europene pentru producătorii agricoli, bani de care, teoretic, n-ai cum să te atingi, dar și foarte mulți bani naționali pentru diverse altele.
Agricultura, însă, nu-i atrage pe peneliști, pentru că pur și simplu nu înțeleg mecanismele. Dacă ar fi avut măcar un singur om cât de cât mai apropiat de realitate, ar fi simțit mirosul bunăstării în îmbunătățirile funciare, irigații și alte mici lucrări care strâng, an de an, sute de milioane de euro ce se scurg pe sub radar.
În schimb, ca niște bufoni îngâmfați, peneliștii s-au repezit direct la Dezvoltare și la Mediu. E ca și cum ar fi ieșit în piața publică, înarmați cu tobe, trompete, vuvuzele și clopoței, strigând cu poftă și convingere: „Vrem să furăm!“.
7 vizualizări
