Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Urzeala conspirațiilor

Zoom Urzeala conspirațiilor

Atunci când s-a terminat serialul Game of Thrones, m-am surprins absorbit de cea mai inutilă și fără sens curiozitate. Citeam articole întregi din enciclopedia online a lumii lui George R.R. Martin, curios cu privire la trecutul acelor civilizații și personaje ca și cum ele n-ar fi doar invenția arbitrară a unui scriitor. La limită, unii ar spune că-i inutil să citești și istoria lumii în care trăim. Istoria din Game of Thrones e, însă, o culme a inutilității. E ca și cum ai citi rețete culinare cu ingrediente care nu există sau manuale de reparat mașina timpului.

Și totuși, există atracția de a citit istoria școlărească a unor ținuturi imaginare. La fel ca atunci când citești ficțiune, îți suspenzi îndoiala și urmărești firul explicațiilor ca și cum ar face lumină într-o chestiune reală, care chiar contează.

Poți întâlni același fenomen și-n cazul unor teorii științifice. În 1976, psihologul american Julian Jaynes a publicat o carte în care argumentează că, până acum vreo 3.000 de ani, mintea umană funcționa diferit și că funcțiile cognitive erau împărțite între o parte care îi vorbea celeilalte și-i spunea ce să facă și alta care asculta. Aceasta era teoria minții bicamerale. Ca argumente, Jaynes cita fragmente din Biblie și poemele homerice în care muritorii aveau impresia că zeii, muzele și îngerii li se adresează în mod direct. De fapt, era doar conștiința lor, manifestarea unor procese cognitive banale, pe care noi le-am numi azi flux al conștiinței sau deliberare mentală.

Teoria minții bicamerale n-a convins în mod serios pe nimeni și nici n-avea cum, dar e fascinant să-i asculți argumentele șubrede. E o poveste în sine, care se leagă, de îndată ce-ți suspenzi îndoiala, cu alte chestii pe care le știi într-un întreg frumos și coerent.

Odată, am ajuns printr-un subsol al Internetului în care erau listate sute de teorii ale conspirațiilor. Multe erau cunoscute și stupide, multe altele sunau exotic, fascinant și aleatoriu. Era o plăcere în sine să vezi despre ce e vorba și, mai ales, să-ți imaginezi singur conținutul lor.

Mulți explică teoria conspirației printr-o nevoie maniacală de a epuiza într-o explicație coerentă întreaga realitate. Alții îi dau o încărcătură politică și pun teoriile conspirațiilor pe seama unor nemulțumiți care vor să răstoarne sistemul. E ceva adevărat din fiecare. Există, însă, și o latură a conspirațiilor pe care mulți o ignoră, poate din cauză că e mai nevinovată decât altele. Teoria conspirației e poveste pură și oamenii ajung să creadă-n conspirații pentru că le place să spună și să asculte povești, uneori mai mult decât e cazul.

2 comentarii

  1. #1

    Conspiratia are loc atunci cand un grup de persoane se aduna si planuiesc in secret sa faca ceva. Asa ca atitudinea zeflemitoare nu impresioneaza pe nimeni suficient de educat.

    • #2

      Atitudinea “zeflemitoare” nu are rol sa impresioneze pe nimeni, prin definiție. E doar o forma ironică de a te raporta la o tampenie. Eu nu sunt suficient de educat si de aia imi cam vine sa pis pe teoriile conspiraționiste. Existența unui inamic ascuns, cu un plan bine definit, e mai acceptabila din punct de vedere psihologic, decat evoluția haotica a normelor socio-economice. Conspirațiile sunt ca religia, se nasc din teama de haos.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale