Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vaccinuri obscure făcute de companii cunoscute

Zoom Vaccinuri obscure făcute de companii cunoscute

Bucegi – Un vaccin la pet, mult mai convenabil față de altele ca raport preț/cantitate. În privința efectelor adverse, mulți s-au plâns că a doua zi te cam doare capul și nu-ți vine să te mai ridici din pat. Din fericire, efectele adverse dispar în momentul care te-ndrepți spre cârciumă pentru rapel. Împătimiții acestui vaccin spun că uneori o țin așa toată săptămâna, până când li se termină banii.

McDonald’s – Teoretic, vaccinul folosește un adenovirus preluat de la cimpanzeu, dar în realitate serul nu conține produse de origine animală, fiind în întregime sintetic și plin de E-uri.

Dacia – În momentul în care dozele au ieșit pe poarta fabricii și-au pierdut peste jumătate din valoare.

Coca-Cola – Se spune că inițial vaccinul conținea și cocaină, însă acum serul e doar un amestec de apă cu zahăr. E bine să nu agiți doza înainte s-o deschizi, ca să nu stropești cu spumă în toate părțile.

H&M – E un vaccin făcut de niște copii plătiți cu cinci cenți pe oră, într-o fabrică ilegală din Bangladesh. Se spune că vaccinul asigură imunitate maximum trei-patru luni.

Napolact – Un vaccin făcut din adenovirus de cimpanzeu din inima Ardealului.

European Drinks – Nu știi ce conține vaccinul Frutti Fresh, dar mai bine nici nu întrebi. E bun la gust, îți dai seama după ce alegi să-l bei ca să nu ți-l injecteze asistenta în mușchi. Măcar așa, băut, îl elimini mai repede din organism, ca să minimizezi efectele adverse.

2.035 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia