Vi s-a întîmplat vreodată ca, în vacanță fiind, să vi se blocheze creierul? Să spună, cu vocea lui misterios-mieroasă: „Amice, gata cu gînditul, lasă-mă-n pace“? Dacă da, înseamnă că încă mai aveți creier. Dacă nu, înseamnă că e gata prăjit. Se spune (și n-am nici un motiv să contest) că omul e un animal obișnuit de mii de ani cu situațiile de atac și de apărare, că toată construcția lui biologică implică nesiguranța, lupta teritorială, situațiile primejdioase, adrenalina, frica și toate chițibușurile pe care strămoșii noștri le bifau zi de zi. Revenind la creierul din enunț, se pare că și el e primum inter pares, deci acolo se clocesc deciziile de care depind viața și moartea. Ei bine, cînd n-are ce face, creierul își găsește de lucru pe lîngă casa omului. Aplică tot ce a moștenit cu hîrlețul și cazmaua, pe rețelele sociale, acolo unde-i greu voinicului.
Așadar, am să mă aplec și eu asupra grădinăritului social de vacanță, să pun în ramă cîteva năzbîtii. Primele se leagă – cum altfel? – de Olimpiadă și am să încep cu cea mai boboșată: „Jocurile Olimpice – 1984 Los Angeles! România (steguleț obligatoriu)clasată pe locul 2 pe națiuni după SUA, cu 53 de medalii! Ca să știe și copiii noștri istoria…“. Am văzut mema asta rostogolită de sute de ori. Nu te pui cu mintea odihnită, dar hai să scoatem măcar istoria basma curată. În 1980 și 1984 am avut două olimpiade ale boicotului. Capitaliștii le-au dat muie comuniștilor, iar patru ani mai tîrziu, viceversa. În 1980, au participat 80 de țări și 5.179 de sportivi. Statele Unite au protestat împotriva invadării Afganistanului de către armata sovietică. Decizia președintelui Jimmy Carter este urmată de 65 de țări, printre care Canada, Chile, China, Egipt, R.F. Germania, Iran, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Niger, Pakistan, Panama, Paraguay, Tunisia, Turcia ș.a. Buuun… În 1984, comuniștii sexualizează la fel cu Olimpiada de la Los Angeles. 14 țări est-europene și altele din blocul comunist, inclusiv URSS, Cuba și Germania de Est, au stat acasă. Cu trei excepții: România, China și Iugoslavia. Bănuiți de ce. Iugoslavia, pentru că-i durea-n bașcheți de URSS, China, pentru că, pe vremea aia, nu erau încă de nici un fel, dar se dușmăneau cu Kremlinul. Și noi, că eram mai cu moț. Cam asta e explicația avalanșei de medalii. Au lipsit stelele preparate în laboratoarele comuniste, la gimnastică, atletism, haltere, înot, gimnastică și cîte și mai cîte. În toate întrecerile din lagăr noi veneam cu greu pe locurile 3-4, la mare luptă cu polonezii, pentru că întrecerea era, firește, între ruși și germani. Și, apropo de de Imane Khelif, înotătoarele germane ar fi putut concura și la box. Cam asta e cu marea prezență românească de anțărț. Însă asta nu poate opri mema să se rostogolească pe pista socială.
A doua e cea cu algerianca noastră. A vuit net-ul, domnule, a scris la gazetă că, în contextul olimpiadei progresiste de la Paris (și singura chestie cu adevărat mișto a fost coperta bătrînului Charlie Hebdo), s-a dat liber transsexualilor să bată femei. Am văzut oameni din (fosta) presă, influenceri radio care s-au bulucit la primele ore, nu cumva să scape evenimentul. Îl citez, pentru că a fost reluat și rostogolit la nebunie, cum zicea Alexandra Dinu că se iubește cu Mutu: „Un bărbat a bătut o femeie în văzul milioanelor, la niște jocuri olimpice atinse pentru prima dată oficial de ideologie woke. Unii am știut că agenda marxistă duce la acest absurd, prin inducție. Unde greșim este că avem impresia că acum răul e atît de evident că o să-și reconsidere credințele“. Mă rog, sîntem obișnuiți cu gogoblerizele omului, care de mult citește numai titlurile și scrie el continuarea conținutului. Să o lămurim, carevasăzică: Imane Khelif s-a născut femeie, asemenea înotătoarelor nemțoaice, dar, spre deosebire de ele, n-a urmat nici un tratament, deși are testosteron în exces. Nu vă speriați, doamnelor și domnilor. Doamnelor, și dvs. produceți testosteron, iar dvs., domnilor, deși vă pică greu la lingurică, secretați estrogen. Asta e viața, asta e specia. Problemele apar cînd secreția asta e în exces. Dacă vorbim de testosteronul femeilor, vă asigur că îl veți găsi în sîngele tuturor atletelor care practică sporturi de atac și apărare. Asta asigură un anumit nivel de agresivitate și, de ce nu, un pic de forță. La toate luptătoarele, fără excepție. Problema ar fi cît de mult testosteron îți curge prin vine. Pentru asta există măsurători exacte și necesare. Peste un anumit nivel, o femeie nu mai e considerată „femeie“, ci bărbat. Și cu asta, șmecheria woke cu transsexualii femei foști bărbați e trimisă la plimbare. Imane nu e bărbat, are, probabil un avantaj, dar… Dar, dacă cineva ar fi căutat pe net s-ar fi lămurit că fata asta (cam bărbătoasă, e drept) a reprezentat Algeria la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo 2020, unde a fost învinsă de irlandeza Kellie Harrington. La Tokyo nu s-a zburlit nimeni. Nu numai atît, dar a mai fost învinsă în diverse competiții, adică nu a snopit alte femei, ci a luat-o pe coajă. Cît despre decizia IBA, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) și Paris Boxing Unit au declarat că Khelif era eligibilă să participe la Olimpiadă și au criticat descalificarea anterioară făcută de IBA drept „bruscă și arbitrară“ și luată „fără nici un proces corect“. Na beleaua că nu s-a umflat păsatul woke.
„…înotătoarele germane ar fi putut concura și la box….”
Da’ surorile Tamara si Irina Press din Mareatza Uniune? Ce vremuri…