Încă neobosită, roşcata cu personalitate multiplă, născută într-o familie religioasă peste medie, sapă în trecut de data asta sau, dacă vreţi, se aruncă în vizuina iepuraşului.
De acolo ne aduce interpretări personale după Bach, Schubert sau Erik Satie, pe fiică-sa, Natashya, care la 11 ani are o voce cel puţin la fel de autentică precum a mă-sii, dar şi cel mai plăcut album* al ei din ultimii 10 ani, de la Strange Little Girls – practic, cam de cînd au început personalitatea dubioasă de care vorbeam, autoparodia şi tendinţele vrăjitoriceşti. Aşa că Familia Adams iese din discuţie în cazul de faţă, fiindcă Amos a şters praful în muzica de cameră şi a pus la muncă flaute, cornuri şi coarde, ieşind la suprafaţă cu ceva ce unora li se poate părea, în ziua de astăzi, desuet. Ei bine, e doar muzică şi două voci ale dracului de mişto.
* Tori Amos, Night of Hunters, Deutsche Grammophon, septembrie 2011.
Gen „din aceeaşi categorie“
1. Kate Bush – 50 Words for Snow. După Director’s Cut, femeia cu un singur turneu în toată cariera va mai lansa ceva pe 21 noiembrie, de data asta fiind vorba de un material cu piese noi, nu reinterpretate.
2. BjÖrk – Biophilia. Islandeza promite un show de zile mari – albumul este înregistrat, „în mare“, pe iPad şi va fi lansat sub forma unor aplicaţii. Să vedem ce va fi şi cu treaba asta…
3. Amanda Palmer – Goes Down Under. Albumul acesta nu va prinde deloc bine celor care au crezut mereu că membra Dresden Girls se dă în stambă în viaţa personală. Eu n-aş merge pînă acolo, dar dedesubt, da.
