Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vânzătorului îi şade bine cu drumul

Zoom Vânzătorului îi şade bine cu drumul

Comerţul din mijloacele de transport în comun e un lucru des întâlnit. În trenurile accelerate, îi avem pe acei surdo-muţi care, în timp ce călătoreşti într-un compartiment supraaglomerat de clasa a II-a, îţi pun alături un pix, o brichetă şi un pachet de cărţi de joc. Trec mai târziu să le ia, în speranţa că între timp te hotărăşti să le cumperi, dar nu i-am văzut niciodată pe aceşti oameni vânzând vreun produs.

În cursele aeriene internaţionale, omologii lor sunt nişte tinere zâmbitoare care nu numai că pot vorbi, dar sunt capabile să facă acest lucru în mai multe limbi. Stewardesele, căci despre ele este vorba, împing printre rândurile de pasageri, în timpul zborului, un cărucior plin cu produse de care oamenii au în general nevoie atunci când se află la o altitudine de 10.000 de metri: parfumuri, ceasuri, lănţişoare. Nu pricep de ce nu se vând şi haine în avion, din moment ce la bord se găseşte totuşi o cabină de probă: toaleta.

În timpul curselor Germanwings îţi poţi cumpăra, pentru numai 11 euro, un avion miniatural cu însemnele companiei. E ca şi cum te-ai duce la chioşcul din staţia de autobuz şi ţi-ai lua un chioşc mai mic, pe care abia vezi că scrie „NON STOP“ şi „Nu vindem alcool şi ţigări minorilor“. Din oferta Germanwings mai fac parte parfumurile Hugo Boss, ceasurile de mână bărbăteşti şi bijuteriile de argint. Probabil că pasagerii simt mereu că nu sunt destul de stilaţi pentru locul unde urmează să aterizeze. „Oare miros destul de seducător pentru un oraş din vestul Germaniei?“, se întreabă ei. Sau: „La Dortmund trebuie să dau ceasul cu o oră în urmă. Nu mai bine îmi cumpăr eu altul, care n-a fost fixat niciodată după ora Europei de Est?“.

Dacă ar avea cu adevărat simţ practic, angajaţii companiilor aeriene ar vinde în avion produse bisericeşti. De ce ai nevoie atunci când te afli deasupra norilor într-o cutie metalică dacă nu de cruciuliţe, mătănii şi icoane sfinţite? Şi nu mă refer aici la orice fel de icoane sfinţite. Ele trebuie să îl reprezinte pe sfântul protector al pasagerilor de pe curse­le aeriene. 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia